Clubul Control a găzduit un concert joi seară, deşi cu o seară înainte bucăţi din tencuiala tavanului s-au prăbuşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tavan prăbuşit în clubul Control
Tavan prăbuşit în clubul Control

După ce bucăţi din tencuiala clubului Control din Bucureşti s-au prăbuşit miercuri seară, localul  nu a fost închis pentru reparaţii. Dimpotrivă, joi noapte, a găzduit un concert rock, clienţii intrând pe lângă o schelă montată ca să ascundă porţiunea de tavan căzută.

Căderea unei bucăţi de tencuială, din tavan, nu a oprit distracţia din clubul bucureştean Control. În seara în care a avut loc incidentul, o clientă a relatat pe Facebook primele măsuri luate de administratorii clubului. Locul a fost măturat repede şi seara a continuat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, informează Digi24.

O seară mai târziu, tavanul a fost curăţat şi o schelă, improvizată din lemn şi metal, acoperea porţiunea din care a căzut tencuiala. Conducerea localului a specificat pe pagina de Facebook că incidentul s-a produs în urma unei infiltraţii de apa şi că informaţia că s-ar fi prăbuşit tavanul este falsă.

Toate biletele la concertul trupei basarabene Zdob şi Zdub erau vândute iar evenimentul nu a fost anulat. „Am dansat, nu mi-a fost frică că se dărâmă ceva. Şi nu a picat doar o bucăţică din tavan, nu e pe cale de prăbuşire. Chiar că sunt ok oamenii şi cred că sunt şi cu actele în regulă, că altfel nu ar funcţiona”, a declarat o clientă a clubului, pentru Digi24.

Chiar dacă nu este în sala principală a clubului, unde au loc petrecerile, zona în care a căzut o bucată de tencuială este lângă intrare. Iar schela montată ar fi împiedicat, joi noapte, evacuarea oamenilor, în cazul unei urgenţe.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite