Oamenii tocmai scoteau clementinele din dulapuri şi se pregăteau să le-ndese în cizmele micuţilor, când dintre blocuri s-au auzit sunete ciudate. Era de parcă o întreagă fanfară ar fi oprit sub geamurile lor. Sigur, prima idee a fost că Ginel de la trei venise iar beat şi lăsase maşina deschisă, cu muzica pornită la maximum, dar să asculte Ginel asemenea muzică ciudată?

Locatarii din blocul de lângă Terasa Fericirii (din celebrul cartier Pantelimon) au deschis geamurile şi au zărit între blocuri cinci mogâldeţe. Erau cinci bărbaţi îmbrăcaţi în haine roşii, de Moş Crăciun, cu nişte instrumente lucitoare în braţe, o mică fanfară care interpreta melodii pe care le puteai auzi probabil doar la operă sau la filarmonică sau cum s-o fi numind chestia aia. Oamenii au trântit gemurile nervoşi, dar nu prea tare, ca să nu le spargă, şi s-au întors la numărat clementine, însă muzica a continuat cu tupeu. Din unele dormitoare s-au auzit smiorcăieli, unii copii furaţi de geana somnului au îndrăznit să caşte un ochi, au strigat după mami şi tati, după buni, după câine, după ce o mai fi fost împrejur.

Era seara de Moş Nicolae, aşa că locatarii din blocul de lângă Terasa Fericirii s-au enervat. Copiii lor erau la un pas să se trezească, deşi nici nu-i adormiseră bine, nici ghetele nu erau gata, plus că cine are nervi să asculte seara o asemenea muzică interpretată de cinci bărbaţi ciudaţi îmbrăcaţi în roşu? Era prea mult! Cine erau şi ce doreau de la un cartier cuminte, liniştit, învelit seară de seară doar în sunet de manele şi în zgomot lin de tramvai zdrobindu-se de şine şi ducând cu el toată pacea planetei? Trebuia să se facă ceva!

„Căraţi-vă, băi, căcaţilor, că-mi treziţi copilul!“, a urlat o mamă de la şapte, în timp ce în urma ei s-a auzit un mieunat de mâţă care tocmai a primit un călcâi. Cei cinci bărbaţi îmbrăcaţi în roşu păreau însă cel puţin surzi şi nesimţitori la dorinţele publicului, pentru că au continuat să-şi cânte muzica ciudată printre blocuri, fără să se oprească măcar o secundă.

Seara de Moş Nicolae aproape că se transformase într-un dezastru în cartierul Terasei Fericirii, iar vreo doi taţi au comentat, fiecare pe WC-ul lui, în baia lui, studiind un joc pe telefon, că muzica asta parcă e cântată de o fanfară la înmormântare, cum fusese de exemplu la înmormântarea lu’ nea’ Ion de la spălătorie, acum mulţi ani, când tot o fanfară venise şi cântase multe melodii, inclusiv Macarena. Dubios, nu?

O soacră uşor iritată s-a gândit chiar să pregătească nişte apă fierbinte să arunce pe cei cinci bărbaţi în roşu, dar cum la robinet curgea doar rece a înţeles că o să dureze destul de mult până o încălzeşte pe aragaz, plus că nici nu voia să consume. De ce să aibă un metru în plus de apă la întreţinere pentru unii ca ei?

Problemele au continuat minute bune, până când una dintre mame, căreia i s-a părut deja prea mult de îndurat, a apucat plasa cu clementine de pe masă, a deschis larg geamul şi a lansat prima torpilă în întuneric, împreună cu o înjurătură generoasă. Clementina a străbătut negura şi s-a turtit de ciment cu un zgomot delicios. Păcat de ea, era prea coaptă.

Afară nu mai era nimeni, nici picior de cântăreţ. Femeia s-a holbat pe geam cu jumătate de corp scos afară, dar era linişte, cu adevărat linişte. Asta, desigur, până când a trecut tramvaiul, care a zguduit din nou din temelii tot cartierul.

Era o seară de Moş Nicolae în cartierul Terasei Fericirii şi părinţii şi-au găsit curând alte preocupări, copiii au fost adormiţi la loc, mâţele au fost mângâiate, cizmuliţele au fost umplute cu clementine, berea a fost scoasă din frigideri, iar cei cinci bărbaţi îmbrăcaţi în roşu nu şi-au mai arătat faţa prin cartier, asta desigur dacă au existat vreodată cu adevărat.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.