Cinci bărbaţi în faţa unei shaormerii
0
Cinci bărbaţi îmbrăcaţi în verde stau în faţa unei shaormerii şi fumează. Este ora sacră la care nimeni nu are chef de shaorma, aşa că cei cinci şi-au abandonat posturile din bucătărie şi au ieşit un pic la aer. La „aer“. Fiecare dintre ei poartă un tricou verde, stau aşezaţi pe bordură şi miros a ceapă prăjită.
Sunt ferchezuiţi, oricât ar zice cineva că nu-i cea mai mare eleganţă să lucrezi într-o shaormerie. Doi dintre ei sunt chiar pensaţi (vedem asta pentru că acum camera se apropie de ei, le admirăm ochii visători de shaormari puternici şi tineri). Un altul, singurul care nu fumează, îşi admiră braţele goale. E plictisit şi neputincios. Al treilea îi stoarce celui de-al patrulea un coş pe spate, imediat sub linia tricoului. E ceva malign în imaginea unui bărbat care îi stoarce un coş altui bărbat sau doar mi se pare mie?
Acum camera se apropie de al cincilea, care tocmai a terminat ţigara şi cască din tot corpul, fără să-şi pună mâna la gură. Chiar, când oamenii sunt în situaţii mai puţin oficiale mai trebuie să respecte regulile alea stupide? Să nu tragă pârţuri, să nu pună mâna la gură când cască sau tuşesc? Vedem în ochii celui de-al cincilea shaormar că e un om cu un plan. Azi va schimba ceva din viaţa lui obişnuită de până acum. Va rupe lanţul repetiţiilor, fără să ştie, când, trei ore mai târziu, în drum spre casă, va alege să meargă pe jos în loc să ia tramvaiul, după care, la colţul străzii pe care locuieşte, de nicăieri va… Dar mai bine să lăsăm această istorie pentru altă zi, pentru cineva căruia chiar îi pasă.
Cei cinci shaormari stau în continuare pe marginea bordurii, în timp ce înăuntru, pe masă, îi aşteaptă nerăbdător iataganul de tăiat carne. Bărbaţii în verde sunt acum duşi cu gândul departe, foarte departe, dincolo, de marginile Bucureştiului, poate că au ajuns deja la Braşov sau la Mamaia sau într-un loc de vis asemănător. Asta până când unul din ei sparge tăcerea şi spune: „Din considerente etice, nu mă voi pronunţa azi asupra importanţei sacralităţii şi desacralităţii cărnurilor pe care le utilizăm, dar asta nu înseamnă că nu putem face în minţile noastre, în conştiinţele noastre, o anologie cu filosofia care vorbeşte despre păcatul producătorului şi păcatul consumatorului“. Shaormarul face o pauză pentru a trage din ţigară, îşi studiază câteva clipe unghiile, apoi continuă: „Societatea în care trăim ne-a învăţat, fără voia noastră, că un comportament asemănător cu…“.
Cinci bărbaţi îmbrăcaţi în verde stau în faţa unei shaormerii şi fumează. Este ora la care nimeni nu are chef de shaorma, iar cuţitele stau cuminţi în bucătărie. Unul dintre ei îşi scoate telefonul cu greu din buzunar, cu mişcări de insectă care se zbate în ceară caldă, şi apasă un buton, iar muzica loveşte cu putere timpanul antrenat: „Ce e mai bun decât ciorba/ Doar kebabul şi shaorma./ Doar kebabul şi shaorma/ E mai bune decât ciorba“.
„Ce dihotomie!“, izbucneşte unul dintre ei. „E oare chiar atât de dificil să faci diferenţa?“, „Nu-mi pasă, tot ce doresc este o oră în care nimeni să vrea shaorma în acest univers“. Maneaua se rostogoleşte pe stradă ca o minge dezumflată care prinde puteri, trece pe lângă picioarele celor cinci, urmăreşte o linie dreaptă imaginară direct prin trunchiul unui copac, ajunge la colţul străzii, face la dreapta şi se loveşte de un al şaselea bărbat, primul viitor client al orei fără shaorma.
Se încarcă comentariile...
