Rar ajung până pe la marginile Bucureştiului pentru vreun restaurant, însă despre Victoriţa Pescăriţa am auzit multe, şi m-am mobilizat. M-am dus până în Colentina. Însă nu în marginea ei dinspre Bucur Obor, ci în celălalt capăt, departe. Am găsit un Bucureşti despre care uitasem. Cu farmec de periferie, cu aer de mahala că aceea în care am crescut şi eu până am plecat la facultate.

Din faţă, dinspre stradă, albastrul restaurant arată amuzant. Îl vedeţi în poză. E chiar casa în care a trăit tante Victoriţa, reamenajată şi vopsită ca să îşi intre în noul rol. E partea vizibilă din stradă a businessului, pentru că în spate au depozite şi o mică fabrica de peşte, ei fiind negustori importanţi şi cunoscuţi de peşte. Aşa că ceea ce intră în bucătăria restaurantului e direct de la sursă.

Casa mi s-a părut înduioşătoare. Jos au bucătăria mare, deschisă direct în restaurant, o băcănie cu produsele lor şi câteva mese pentru clienţi în spate. Salonul de sus e mare, pe tot etajul, şi toate arată ca în amintirile mele din copilărie, cu camerele de zi şi cu odaia curată, în care te descălţai atunci când intrai.

Mâncarea de la Cherhanaua Victoriţa Pescăriţa e cea pe care te aştepţi să o găseşti într-o pescărie adevărată, prin care nu au trecut marii arhitecţi şi specialişti în design. Mâncăruri relativ simple, fără reţete sofisticate, care se bazează aproape exclusiv pe calitatea produselor, a peştelui şi a fructelor de mare. Tot ce am mâncat la ei a fost autentic şi bun la gust, mai ales că aşteptările fuseseră deja setate la nivelul corespunzător după ce le-am vizitat site-ul, înainte să ne ducem.

Serviciul a fost şi el adecvat contextului, ca în restaurantele periferice, de cartier, cu cea mai mare parte din clientela fidelă, cunoscută, recurentă, oameni care se simt la ei acasă şi se uită miraţi la noii apăruţi în peisaj. Ne-a plăcut foarte mult de chelneriţă, mai puţin de chelnerul tânăr şi cam obraznic. Clienţi destui, preţurile rezonabile.

Cherhanaua Victoriţa Pescăriţa e un restaurant cu pescărie, sau pescărie cu restaurant şi băcănie, cum vreţi să aşezaţi cuvintele, că tot aia e. Un loc în care s-ar putea face un film de succes, neapărat cu Don Marino în rolul principal. I se şi potriveşte postura, aerul lui jovial şi charisma fiind una dintre atracţiile principale de acolo. Pentru cei care îşi petrec toată viaţa în centrul şi în nordul Bucureştiului, o vizită în Colentina lui Don Marino e un bun prilej de reflecţie şi de introspecţie, dincolo de o masă bună de peşte…