CFR nu există

FOTO Mediafax

O să încep prin a vă spune că nu cred în CFR. Mi-am pierdut credinţa acum 12 ani, când am traversat ţara într-un picior, în drum spre mare, deoarece vânduseră mai multe bilete decât locuri. Asta deşi aveam şi bilet, şi loc (în teorie).

Expresia „într-un picior“ nu e o metaforă, chiar am stat într-un picior, pe coridor, şi am schimbat piciorul după fiecare o sută de kilometri. În aceeaşi călătorie magică, o femeie care a vrut să meargă la wc a fost purtată practic pe braţe de ceilalţi călători, pentru că de mers nu ar fi avut loc, asta după ce ne-a mărturisit că este la un pas să intre în insuficienţă renală. La finalul călătoriei, moment petrecut cu întârziere de câteva ore bune (logic), posibil ca, după ce călătorii au coborât, să fi fost nevoie de raşchetarea de pe pereţi a celor care au stat lipiţi acolo atât de mult încât s-au lichefiat pe jumătate.

Aşadar nu cred în CFR. Cred că cineva ne transportă cu nişte vehicule leşinate, din oraş în oraş, asta doar pentru că noi suntem prea fraieri să ne luăm carnet şi maşină. Asta pot să cred. Nu cred în „Mersul Trenurilor“, ceva atât de abstract, de nerealist şi de imprevizibil încât la fel de bine s-ar putea numi „Drumul Viselor în Noaptea Întunecată“, „Traseul Păsărilor Albe ale Sufletului Deasupra Mării“ sau „Chemarea Vântului care Adie Peste Cimitir“. „Mersul Trenurilor“ nu există nici el. A, da, există o carte, o chestie, un carneţel, un fel de program ciudat, dubios, pe care în copilărie nu pricepeam cum cineva poate să îl citească şi să îl înţeleagă (deşi culmea e că pe atunci chiar avea sens). Există deci această şmecherie care îţi spune de unde pleci şi unde ajungi, dar treaba e să nu ai încredere, pentru că totul e aproximativ. Sunt şanse de sută la sută (zic din proprie experienţă) ca un tren să nu plece la ora stabilită, chiar dacă se formează din gara respectivă. Şi aici nu vorbesc de cazurile în care aşteaptă, să zicem, pasagerii unui alt tren.

În ceea ce priveşte ajungerea unui tren la timp, asta-i o utopie. Aş zice că mi s-a întâmplat de câteva ori în viaţă, dar asta şi pentru că sunt un navetist profesionist, adică unul care a schimbat destule trenuri pe destule rute la viaţa lui. Într-un alt episod al dramelor de pe Căile Ferate Române, v-am povestit despre o traumatizantă excursie spre casă, de Paşte. La întoarcere, lucrurile au fost mai fericite: întârzierea a fost doar de o oră şi 15 minute, evident fără să fie inundaţii, caniculă sau nămeţi. A, şi deşi afară erau 20 de grade, în compartimente se băga căldură la greu şi toţi călătorii respirau sufocaţi precum găinile când te-ntorci cu ele în plasă de la piaţă într-o zi de vară. A fost ok, a fost una dintre cele mai în regulă călătorii totuşi, spre deosebire, de exemplu, de ziua aia de iulie în care locomotiva a luat foc de două ori în aceeaşi oră. Dar asta-i o altă poveste. Revenind la cea mai recentă experienţă cu aşa-numitul CFR, la intrarea în Bucureşti unii călători exasperaţi s-au dat jos şi au început să meargă pe lângă tren, deşi nu ajunsesem încă în gară. Cred că ei au sosit la destinaţie înaintea noastră totuşi. Nu s-a semnalat niciun infarct, doar vreo zece atacuri de panică şi două mici crize de calciu. A fost bine.

De fiecare dată când am mers cu trenul prin alte ţări, m-am întristat. Pentru că „CFR-ul lor“ există, e viu şi minunat, în timp ce al nostru e doar o fantomă băşită care înghite bani şi dă înapoi vânturi. Aflu totuşi, dintr-un comunicat de presă, că CFR-ul alocă 3,6 milioane de lei „pentru reparaţii la infrastructură în vederea creşterii vitezei de circulaţie în judeţele Dolj, Mehedinţi, Olt şi Argeş“. Nu zic, o fi bine! Doamne ajută! Dar eu, care circul des prin cel puţin două din zonele astea vizate de reparaţii, aş sublinia că nu e vorba de o banală creştere a vitezei. E vorba că sunt zone unde trenul nu se mişcă, prieteni, şi acum e necesar să se facă ceva pentru ca trenul să se mişte, altfel veţi fi nevoiţi să inventaţi teleportarea.  

E vorba că trenurile au întârzieri enorme şi, da, toată lumea se întreabă de ce Rahan nu sunt incluse aceste întârzieri în ghiduşul „Mers al Trenurilor“, de ce nu i se spune omului din prima, de exemplu, că de la Severin la Bucureşti faci 7 ore, nu 5. Şi mai e vorba de ceva neiertător: trenurile din România sunt împuţite. În trenurile din România am impresia că se spală pe jos cu rahatul care dă pe dinafară din wc-urile groazei, ce să ne mai ascundem atât.

Legat de investirea banilor amintiţi mai sus, habar n-am dacă sunt suficienţi, habar n-am dacă va dura cinci ani sau două luni, hei, habar n-am dacă nepoţii mei vor prinde încheierea reparaţiilor, dar ceea ce ştiu sigur e că nu cred în CFR şi gata. Merg în continuare cu el, dar pur şi simplu nu cred că există.

P.S. LATER UPDATE: Tocmai am aflat că un tren care circulă de la Bucureşti la Târgu Jiu a ajuns la destinaţie în noaptea de miercuri spre joi, la ora 00.30, deşi ar fi trebuit să ajungă la 19.15. Locomotiva trenului s-a defectat după puţin timp de la plecarea din Bucureşti şi trenul a stat patru ore în câmp în apropiere de Roşiori.

CITIŢI ŞI:

CFR, un coşmar înainte de Paşte