
72 de trenuri de la trei operatori de transport vor circula, începând din 12 decembrie, la un interval de 40 de minute, între Gara de Nord Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, anunţă CFR Infrastructură.
Lucrările de dublare a liniei CF executate
între Mogoşoaia - Baloteşti şi de construcţie a noii linii pentru Racord C.F.
(din zona Odăile) la Terminalul T1, Aeroportul Internaţional Henri Coandă
Bucureşti au fost finalizate şi recepţionate.
Lucrările de modernizare a liniei CF care
asigură legătura directă între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri
Coandă Bucureşti au fost finalizate în proporţie de 100%, iar primele trenuri
de călători vor circula între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri
Coandă Bucureşti, începând din 12 decembrie, odată cu intrarea în vigoare a Mersului
Trenurilor 2020-2021.
Pentru asigurarea legăturii directe între Gara
Bucureşti Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, CFR SA a
derulat două mari proiecte feroviare, şi anume: Dublarea liniei de cale ferată
Mogoşoaia - Baloteşti (contract în valoare 50,5 milioane lei, finanţat de la
Bugetul de Stat) şi construcţie linie nouă pentru Racord C.F. (din zona Odăile)
la Terminalul T1, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (contract în
valoare de 412.719.666 lei, finanţat din fonduri europene şi buget de stat).
Prin finalizarea lucrărilor cuprinse în cele
două obiective de investiţii feroviare Dublarea liniei de cale ferată Mogoşoaia
- Baloteşti (7,9 km) şi construcţie linie nouă pentru Racord c.f. la Terminalul
T1, Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti (2,95 km), Faza I, sistemul
feroviar asigură o creştere a calităţii serviciilor de transport de călători
spre şi de la Aeroport, prin introducerea de trenuri cu mers cadenţat, la un
interval de 40 de minute (24h/24h), dar şi o variantă avantajoasă pentru
transportul de navetă între Gara de Nord Bucureşti şi Aeroportul Internaţional
Henri Coandă Bucureşti, care va dura doar 20-23 de minute.
În această perioadă, între CFR SA,
administrator al infrastructurii feroviare publice, şi cei trei operatori de
transport feroviar de călători care au depus solicitări pentru asigurarea
serviciului public de transport de călători pe această rută, este în
desfăşurare procesul de alocare a traselor pentru cele 36 de perechi de trenuri
care vor circula pe linia CF Bucureşti Nord - Aeroport Internaţional Henri
Coandă Bucureşti, urmând ca din 12 decembrie 2020, odată cu intrarea în vigoare
a Mersului Trenurilor 2020-2021, să circule şi primele garnituri pe ruta
directă Gara de Nord - Aeroport.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: