Ce maşini vor avea interzis, din 2020, în centrul Capitalei. Noxele maşinilor BOR sunt admise, ale celorlalte biserici sunt interzise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la 1 ianuarie 2020, maşinile înmatriculate în Bucureşti sau Ilfov cu normă de poluare sub Euro 3 (non-Euro, Euro 1 şi Euro2) nu vor  mai  avea acces în zona centrală. Este vorba despre autoturismele fabricate înainte de 1991 şi cele ale anilor următori până în 1997 - 1999. Chiar şi cele de după 2000 vor avea probleme.

Asta pentru că proiectul mai specifică faptul că pentru vehiculele cu norma de poluare Euro 3, din Bucureşti sau Ilfov, accesul va fi permis numai în urma achiziţionării unei viniete electronice de tip Oxigen-C, care va costa 75 de lei pe lună sau 900 de lei pe an. 

Practic, numai maşinile cu normele de poluare Euro 4,5 şi 6 vor avea accesul gratuit în zona centrală a Capitalei, care se află în perimetrul P-ţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – Şos. Ştefan cel Mare - str. Polonă - str. Mihai Eminescu - str. Traian – bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – - str. Lânăriei - Calea Şerban Vodă - bd. Mărăsesti - str. Mitropolit Nifon – bd. Libertăţii - Calea 13 Septembrie - str. Izvor - str. B.P. Haşdeu – str. Vasile Pârvan - str. Berzei - str. Buzeşti – P-ta Victoriei.

Mai mult, documentul Primăriei Capitalei prevede că maşinile care nu sunt înmatriculate în Bucureşti sau Ilfov vor avea acces în Capitală numai după achitarea unei vigniete de 10 lei pe zi, iar în zona centrală vor putea ajunge numai cele cu o normă de poluare de cel puţin Euro 3.  Încălcarea acestor prevederi este taxată cu amenzi de la 1.500 la 2.000 lei. Iar pentru depistarea celor care nu vor respecta regulile aproape 200 de camere vor fi instalate în Bucureşti în cele mai importante puncte din Capitală. Aceste camere sunt similare celor pentru rovinietă şi vor verifica dacă şoferii au plătit vinietele de tip Oxigen B (Bucureşti) sau Oxigen C (Centru).

Până când Bucureştiul va fi împânzit de camere, agenţii de la Rutieră sau de la Poliţia Locală vor verifica, prin sondaj, vinietele.

Ţintarul normelor Euro

Pentru o mai lejeră identificare a normelor de  poluare trebuie precizat că maşinile non-Euro sunt cele fabricate înainte de 1991. Autoturismele cu norma Euro1 sunt cele fabricate începând cu anul 1993. În plus, vehiculele comerciale uşoare (dubiţe sau camionete) din această categorie sunt cele fabricate după 1995. Normele Euro 2 sunt îndeplinite dacă vehiculele au fost fabricate după 1997 în cazul turismelor şi 1999 în cazul comercialelor. Apoi, vehiculele Euro 3, care pot intra în centru Capitalei, dar cu o taxă, sunt cele fabricate după 2001 (turisme) şi 2002 (comerciale). 

În fine maşinile de la Euro 4 în sus nu sunt supuse restricţiilor de circulaţie şi sunt fabricate începând cu 2006 (turisme) şi 2007 (comerciale). Este posibil ca unele modele să respecte normele Euro 4 chiar dacă sunt fabricate în anul 2005. 

„Demersul pare unul corect pentru micşorarea traficului prin centru Capitalei, dar cred că trebuia precedat de punerea la punct a unui transport în comun civilizat, lucru care este departe de a fi realizat. Apoi, trebuie să se specifice clar în reglementare că banii de pe această taxă se duc tot în direcţia realizării unei infrastructuri moderne a oraşului”, este de părere sociologul Mircea Kivu 

Cine poate încălca prevederile

Documentul Primăriei Capitalei prevede şi o serie de excepţii de la regulă. Concret, nu vor fi supuse restricţiilor maşinile special modificate pentru persoanele cu dizabilităţi, cele de corp diplomatic şi cele istorice. Şi vehiculele unor instituţii vor avea derogare de la regulă. Este vorba de maşinile MAI, ANAF, serviciului de ambulanţă sau medicină legală, MApN, SRI, STS, SIE, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, STB şi Patriarhiei Române. 

„De ce nu se respectă diversitatea? De ce nu au astfel de derogări şi alte culte religioase recunoscute în România? Probabil pentru că cei de la conducerea Primăriei Capitalei le consideră de mâna a doua. Şi în mod sigur dacă vor contesta în instanţă decizia, celelalte culte vor câştiga pentru sunt clar discriminate”, a comentat Gelu Duminică.

Proiectul a strâns deja zeci de comentarii pro şi contra pe site-ul Primăriei. Unii sunt nemulţumiţi de calitatea transportului în comun şi de lipsa unei Centuri a oraşului. În plus, sunt dezbătute şi tarifele.

Explicaţii

Reprezentanţii din Primăria Capitalei susţin că au luat decizia introducerii vinietelor deoarece în acest moment, Comisia Europeană a deschis un proces de infrigement împotriva Bucureştiului. Dacă autorităţile nu iau măsuri pentru reducerea poluării, ar trebui să plătească o amendă de 1.7 milioane de euro şi 124 de mii de euro pentru fiecare zi de întârziere.

După dezbaterea publică, Consiliul General ar urma să adopte proiectul în luna septembrie.

Cum au făcut europenii

Pentru reducerea poluarii, în Uniunea Europeană  s-au introdus, printre altele, reguli aferente zonelor cu emisii reduse sau taxe de trecere urbană. Zonele cu emisii reduse sunt spaţiile în care vehiculele cu emisii ridicate nu pot avea acces, sau accesul lor este taxat. În Franţa, astfel de măsuri s-au luat în Paris, Strasbourg, Lyon, Grenoble, Toulouse. De asemenea, Franţa are zone cu emisii reduse în Paris, Lyon, Strasbourg, Greater Paris şi Grenoble.

Belgia înregistrează zone cu emisii reduse în Bruxelles (unde deseori aplică şi planuri de poluare urgente), Antwerpen, Gent şi Mechelen.

Austria utilizează numeroase limitări cheie ale traficului precum limitele de viteză, interzicerea traficului sau limitarea vitezei pe timpul nopţii. De asemenea, în Austria există zone cu emisii reduse Viena, Burgenland, Graz, Niederösterreich, Oberösterreich şi Steiermark.

Marea Britanie are numeroase zone cu emisii reduse în Londra, Birmingham, Aberdeen, Bath, Brighton, Dundee, Edinburgh, Glasgow, Leeds, Leicester, Norwich, Nottingham, Oxford. De asemenea, aplică măsuri cheie şi taxe de acces în Londra, Durham şi Dartford.

Germania înregistrează în Berlin şi în încă 81 de oraşe zone cu emisii reduse şi aplică reglementări cheie în alte 14 oraşe precum Stuttgart, München şi Leipzig.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite