Cele mai frumoase case vechi din Bucureşti: cum arată superbele construcţii în care au trăit Miţa Biciclista şi Tudor Arghezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cele mai frumoase case vechi din Bucureşti au trăit personaje celebre precum scriitorul Tudor Arghezi şi Maria Mihăilescu, cunoscută mai degrabă drept „Miţa Biciclista”, fiind prima femeie care a mers pe bicicletă din Capitală.

Bucureştiul are o mulţime de case vechi, construite în urmă cu ani buni, care sunt de o frumuseţe răpitoare. „Adevărul“ vă prezintă astăzi câteva dintre cele mai frumoase case vechi din Bucureşti.

Cele mai frumoase case vechi din Bucureşti. Casa Miţei Biciclista

Pe strada Biserica Amze se află una dintre cele mai frumoase case vechi din Bucureşti. Casa în care a locuit Maria Mihăilescu, cunoscută sub numele de Miţa Biciclista, este monument istoric ce datează din anul 1900.

Despre Maria Mihăilescu se spune că a fost prima femeie din Bucureşti care a mers pe bicicletă, fiind cunoscută şi ca o femeie care făcea tot posibilul să pună mâna pe cei mai înstăriţi bărbaţi ai vremii. Miţa Bicilista a fost fiica unei spălătorese care lucra la un instalator neamţ. Uşor-uşor a devenit o tânără cultă şi învăţată la pension în străinătate, avându-l ca prim amant pe Regele Leopold al Belgiei. Miţa Biciclista era o femeie frumoasă, nu prea înaltă, cu părul blond tuns scurt şi cu ochii verzi-albaştri. Se spune că a fost curtată de bărbaţi celebri precum Nicolae Grigorescu, Octavian Goga şi chiar de Regele Ferdinand despre care se vorbea că i-ar fi făcut cadou casa care se află şi astăzi în apropiere de Piaţa Amzei şi care îi poartă şi numele. 

image

Casa Miţei Biciclista din Bucureşti FOTO wikimedia.org

Cele mai frumoase case vechi din Bucureşti. Casa cu iederă

Un alt imobil care poate fi încadrat pe lista celor mai frumoase case vechi din Bucureşti se află pe strada General David Praporgescu din centrul Capitalei. Casa are un aer misterios datorită învelişului de iederă care a „înghiţit-o“. Un mit urban spune că această construcţie ar fi fost stăpânită de forţele malefice, după ce în perioada interbelică, în acest imobil, şi-ar fi găsit sfârşitul trei femei, potrivit ringincentrulvechi.ro. Se pare că două dintre acestea ar fi fost ucise, în timp ce a treia femeie s-ar fi sinucis.

image

Casa cu iederă FOTO captură Google Maps

Cele mai frumoase case vechi din Bucureşti. Casa Melik, cea mai veche construcţie locuibilă

Istoricii spun că cea mai veche clădire locuibilă din Bucureşti este Casa Melik. Aceasta a fost ridicată în urmă cu mai bine de 250 de ani, pe uliţa Spătarului. Nu s-au păstrat date despre primii proprietari ai casei, însă se cunoaşte faptul că primul stăpân al Casei Melik a fost un boier spătar. Construcţia a fost ridicată pentru aceste boier, dar în anul 1815, atunci când acesta a murit, superba casă a rămas moştenire urmaşilor boierului. Aceştia au vândut-o unui negustor armean pentru o sumă substanţială la acea vreme, 1.400 de taleri. Acum, casa găzduieşte Muzeul Theodor Pallady, care adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răuţ.

image

Casa Melik FOTO atelieruldearhitectura.blogspot.com

Cele mai frumoase case vechi din Bucureşti. „Mărţişorul“ în care a trăit Arghezi

În sectorul 4 al Capitalei, în spatele unor blocuri, se găseşte superba casă în care a trăit familia scriitorul Tudor Arghezi. Clădirea este compusă din parter şi etaj, având în total 18 camere şi fiind considerată una dintre cele mai frumoase case vechi din Bucureşti. De asemenea, în colecţia de la „Mărţişor” se află obiecte de mobilier, cărţi, obiecte de artă, fotografii, dar şi documente originale ale poetului Tudor Arghezi. La câţiva paşi de superba casă este şi tipografia lui Arghezi, aici unde sunt expuse o mulţime de imagini din istoria familiei Arghezi şi a frumosului „Mărţişor“.

image
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite