Cum arată lucrurile soţilor Ceauşescu, scoase la licitaţie: sabia dictatorului şi haina de blană a tovarăşei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În jur de 100 de piese de colecţie din „Epoca de Aur“, ce au aparţinut soţilor Ceauşescu, sunt licitate astăzi la hotelul Marriott din Capitală. Printre acestea, o haină din blană de vulpe argintie a Elenei Ceauşescu, o sabie de protocol a fostului dictator, dar şi bomboniere şi farfurii.

Cărţi poştale, diplome, medalii, reviste, ceasuri, porţelanuri, pahare de cristal, haine sau fotografii sunt doar câteva dintre lucrurile care au aparţinut soţilor Ceauşescu, adunate într-o colecţie numită „Epoca de Aur“, şi care vor fi licitate diseară, de la ora 20.00, la Hotel Marriott din Capitală. Sumele de pornire sunt cuprinse între 20 şi chiar 1.500 de euro, în funcţie de obiectul licitat. Colecţia a fost expusă, până astăzi, la Palatul Cesianu din Bucureşti.

„O bună parte a obiectelor au fost la RA-APPS, dar, în anul 1990, au fost scose la licitaţie şi au ajuns în posesia mai multor persoane fizice“, explică Valeriu Sângeorzan, reprezentant al Artmark, casa de licitaţii care organizează evenimentul.

Dintre cele mai impresionante lucruri care au aparţinut controversaţilor soţi Ceauşescu sunt scoase la licitaţie haina de blană a Elenei Ceauşescu, o sabie aurită pe a cărei lamă este scris numele dictatorului şi un document oficial semnat de conducătorul comunist prin care achita o parte din datoriile externe ale României.

1.500 de euro, pentru garderoba tovarăşei

Încă de la intrarea în expoziţia de la Palatul Cesianu, vizitatorii sunt întâmpinaţi de un manechin în mărime naturală care o întruchipează pe tovarăşa Elena Ceauşescu ţinând mâna dreaptă ridicată.

image

Preţul de pornire pentru setul Elenei Ceauşescu este de 1.500 de euro FOTO David Muntean

Pe manechin sunt aranjate mai multe piese vestimentare ce au aparţinut soţiei dicatorului, printre care un costum de damă din stofă de lână, cu fir alb, format din taior şi fustă în cute late. De asemenea, mai sunt expuse două bluze portocalii, două eşarfe, dar şi un turban, toate făcând parte din garderoba Elenei Ceauşescu. Preţul de pornire al acestor exponate este de 1.500 de euro.

Dedicaţie pentru dictator

În prima cameră a Palatului Cesianu au fost aranjate unele dintre cele mai preţioase obiecte din colecţia personală a familiei Ceauşescu, după cum susţin reprezentanţii Casei de licitaţii Artmark.

La câţiva paşi de o vitrină care adăposteşte un serviciu de zece pahare de cristal pentru vin, care a fost în posesia Ceauşeştilor, şi mai multe bomboniere, se află un exponat-vedetă: o sabie pe a căreia lamă este gravat numele dictatorului Nicolae Ceauşescu.

image

Dictatorul a primit sabia în anul 1971 FOTO David Muntean

Sabia ce va fi scoasă la licitaţie astăzi i-a fost dăruită lui Nicolae Ceauşescu în anul 1971 din partea Armatei Române, cu dedicaţia generalului de armată Ion Ioniţă. Acesta a fost ministru al Forţelor Armate între anii 1966-1976, iar în 1971 a fost ridicat la rangul de general de armată de către fostul dictator.

Sabia are lamă din oţel aurit şi este decorată cu un element vegetal stilizat pe ambele feţe. „Garda din bronz aurit şi mânerul din bachelită neagră sugerează două piese asemănătoare din perioada regalistă, cărora le-au fost îndepărtate simbolurile acelei perioade pentru a fi reîntrebuinţate“, explică reprezentanţii Artmark.
La baza lamei, pe fiecare parte, este imprimat numele celui care făcea darul, numele celui care primea cadoul, dar şi data. Preţul de pornire pentru această sabie este de 1.000 de euro.

Haină de blană, pentru „prima-doamnă“

În aceeaşi încăpere, se găseşte şi o haină impresionantă din blană de vulpe argintie care a aparţinut Elenei Ceauşescu.

image

Haina de blană a Elenei Ceauşescu, piesa vedetă a expoziţiei FOTO David Muntean

Soţia dictatorului avea o pasiune pentru haine de blană, iar cea scoasă la licitaţie provine de la o fermă din judeţul Mureş, din 1950, fiind cusută special pentru „prima-doamnă“ a României. Licitaţia pentru această haină de blană pleacă de la 900 de euro.

Notă de plăţi externe

Un document rar, spun reprezentanţii Artmark, este o notă de plăţi externe, care conţine semnătura olografă a lui Nicolae Ceauşescu. Potrivit documentului semnat pe data de 31 decembrie 1985, se achitau datoriile României, de la vremea aceea, către Combinatul Siderurgic Krivoi Rog din Ucraina, Banca Internaţională de Investiţii din Moscova şi către Banca First Chicago din Statele Unite ale Americii, în valoare totală de 40 de milioane de dolari. Preţul de pornire pentru acest document este de 100 de euro.

De asemenea, un alt element de rezistenţă al colecţiei este un serviciu de toaletă ce a aparţinut cuplului Ceauşescu. Serviciul cuprinde o ramă de birou pentru fotografii, un ceas de masă, un sfeşnic, o casetă cu capac şi o oglindă ce a aparţinut Elenei Ceauşescu şi se licitează începând de la 300 de euro.

Un Luchian de 35.000 de euro

O altă licitaţie ce va fi organizată astăzi la Marriott cuprinde 18 tablouri realizate de marii pictori ai ţării, dar şi mai multe statui ce au aparţinut Generalului Constantin Doncea, fost viceprimar al Bucureştiului între anii 1947-1948. Vedeta licitaţiei este un tablou semnat de Ştefan Luchian, al cărui preţ de pornire este de 35.000 de euro.

Pe aceeaşi temă:

Moartea familiei Ceauşescu şi acţiunile următoare

Misterele metroului secret construit de Ceauşescu

FOTO Cele mai mari gafe din timpul regimului comunist: „purcei parfumaţi“ la expoziţia de animale şi drumuri asfaltate într-o noapte

În ultimele 100 de zile de dictatură, tabloul Elenei Ceauşescu fuma la Botoşani în ropot de apaluze trucate

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite