Cea mai mare ţeapă imobiliară din Bucureşti va fi rezolvată: după patru ani de aşteptare, complexul Planorama va fi locuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 300 de cumpărători care au plătit şi au aşteptat apoi câte patru-cinci ani pentru a primi apartamente în complexul rezidenţial Planorama ar putea primi, în sfârşit, cheile de la case, peste o lună.

„Patru blocuri fac cât 1.000 de cuvinte”, acesta era sloganul sub care dezvoltatorul Euro Habitat lansa în anul 2005 proiectul Planorama, amplasat pe Strada Doamna Ghica, din Bucureşti. Cele patru blocuri au fiecare câte 15 etaje şi totalizează 1.104 apartamente.

Cel mai mare scandal imobiliar din Bucureşti, proiectul Planorama din Colentina, în care circa 600 de cumpărători au rămas patru-cinci ani cu banii plătiţi pentru apartamente, fără a-şi primi locuinţele, ar putea fi locuit începând cu luna octombrie de circa 250 de familii care se vor muta în complex, potrivit reprezentanţilor cumpărătorilor, citaţi de zf.ro.

Proiectul, o investiţie de circa 70 de milioane de euro, a fost anunţat încă din 2005, iar primii cumpărători ar fi trebuit să se mute în 2007 în primul dintre cele patru blocuri cu 280 de apartamente.

În 2007 însă, constructorul proiectului, firma Yapitek, a fost implicată într-un prim dosar de insolvenţă, iar apoi lucrările au trenat timp de trei ani, în 2010 fiind deschisă procedura de insolvenţă şi împotriva firmei Euro Habitat, dezvoltatorul complexului.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite