Cazul sex pentru cazare în Regie: urmează razii de amploare în căminele Politehnicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imediat după dezvăluirea din „Adevărul“ cu tânăra care a recunoscut că locuieşte într-unul dintre căminele din Regie pentru că întreţine relaţii sexulale cu studenţi şi că le face menajul, reprezentanţii Universităţii Politehnica au demarat o anchetă de amploare.

Rectorul instituţiei de învăţământ, Ecaterina Andronescu, a fost personal în căminele studenţeşti să verifice situaţia.

Sex şi menaj pentru un loc de cazare în căminele Politehnicii

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei de învăţământ, Alin Matei, raziile în căminele din campusul studenţesc Regie se vor înteţi de săptămâna viitoare.

„De luni vor începe controalele de amploare în căminele instituţiei de învăţământ, pentru că perioada cazărilor studenţilor în campus urmează să se încheie“, a spus reprezentantul instituţiei.

 Sub promisiunea protecţiei identităţii, o studentă de la Universitatea Politehnica Bucureşti care şi-a spus Ioana a dezvăluit săptămâna trecută redactorilor www.adevarul.ro cum a obţinut un loc într-unul dintre căminele „P” ale campusului Regie: face menajul şi acceptă să întreţină relaţii sexuale cu unul dintre cei doi băieţi care o găzduiesc.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite