Câteva completări referitoare la activitatea arhitectului Alexandru Baucher

Legitimaţia de arhitect recunoscut a arh. Baucher (dosar75 Corpul Arhitecţilor din România)

Completări la activitatea arhitectului Alexandru Baucher, din autobiografia profesională depusă la dosarul din 1932-1933 din fondul de arhivă Corpul Arhitecţilor din România.

Alexandru Baucher în 1932, fotografie prelucrată de Cristian Oprea

Născut în 16 septembrie 1877 în Nisa, Franţa

Fiul lui Ion Ludovig (domiciliat în Bucureşti din 1890) şi al Smarandei

Domicilii: str. Viitorului nr. 6

Sediul profesional în str. Vasile Lascăr nr. 162

Cerere de înscriere depusă în 1932-1933, i s-a eliberat legitimaţia de arhitect recunoscut nr. 18/1933

Prezintă livret de serviciul militar Batalion Pionieri Cetate, dovadă demobilizare din mai 1918, certificat salarii şi diurne, liste activitate profesională, certificat cetăţenie, declaraţie,  certificate activitate publică. (dosar nr. 75)

În 1932 declară că a lucrat de mai bine de 30 de ani, făcând o practică de câţiva ani în biroul arh. Louis Pierre Blanc pe când acesta construia Facultatea de Medicină şi Institutul Antirabic.

În 1901 a început să lucreze în atelierul lui Ion D. Berindei, colaborând la lucrările: Palatul Cantacuzino, Casa Olănescu din Calea Victoriei, Casa Florescu, Palatul Justiţiei din Iaşi, concursul de la Haga din 1906, colaborând până în 1911.

Din 1911 până în 1913 lucrează pe cont propriu pentru Administraţia Domeniului Coroanei condusă de Ion Kalinderu la: Palatul de la Segarcea (1913, antr. Nae Făgădău), locuinţe pentru funcţionari, Palatul de la Bicaz (1914, antr. italian localnic), lucrări la locuinţe în Cocioc (1913, antr. Nae Făgădău), Vaslui (documente lipsă după Război).

În 1913 a fost numit arhitect, sub direcţia lui Nicolae Ghika-Budeşti, la Palatul Universităţii din Bucureşti, lucrând până la mobilizarea din august 1916. A fost evacuat apoi la Iaşi, la Direcţia Geniu a Ministerului de Război, unde a construit şi instalat pe tot timpul Primului Război Mondial.

Revine la conducerea lucrărilor Palatului Universităţii din Bucureşti până în 1929 când este concediat, fiind funcţionar diurnist al Ministerului Instrucţiunii Publice.

Din 1924 este numit arhitect la Direcţia de arhitectură a Municipiului Bucureşti, coordonând lucrări la: Abator (hala de tăiat vite mici, Bursa, Măţăria, 2 clădiri de birouri), Hala Bibescu (birouri, prăvălia mare), terasa Teatrului Naţional din str. Matei Millo.

De asemenea, a realizat lucrări particulare la Bucureşti şi în Galaţi, amintind că în 1924 a realizat propr. dnei. Corviseanu, antr. C. Deniscky, de 3,5 milioane lei, propr. Ghe. Florea, antr. C. Deniscky, de 2 milioane lei, propr. Knechtel, antr. Mirică, de 3 milioane lei.

În 1932 era angajatul Direcţiunii Serviciului de arhitectură al Sectorului I Galben Bucureşti.

Cercetare realizată în cadrul proiectului cultural Arhiva de arhitectură: Corpul Arhitecţilor al Asociaţiei Istoria Artei (2021-2022), susţinut de Ordinul Arhitecţilor din România din Timbrul de arhitectură