Cât i-a trebuit lui Mărmureanu să scape viu la cutremurul din ’77: s-a ridicat de la masă, iar într-o secundă a căzut o grindă în spatele lui!

Cel mai mare specialist seismolog din România a povestit pentru bucuresti.adevarul.ro cum a văzut moartea cu ochii în timpul marelui seism care a ucis 1.578 de oameni.

Gheorghe Mărmureanu este probabil singurul om care-ţi vorbeşte de cutremure cu zâmbetul pe buze. Şi asta pentru că, însăşi el o spune, "îmi vine să râd când unii mă iau atât de tare, încât am impresia că sunt supăraţi pe mine daca nu le zic că vine un cutremur catastrofal. Insistă în toate felurile, dar eu nu fac predicţii ca vrăjitoarele", spune specialistul.

Vocea lui păstrează acelaşi tempo chiar dacă vorbeşte despre moarte. A văzut-o cu ochii lui la cutremurul din '77, şi doar o fărâmă de noroc l-a salvat din acel cutremur .

Citeşte şi:La 35 de ani de la seismul din 1977, Focşaniul are puţine adăposturi în caz de cutremur

"Atunci aveam 38 de ani şi locuiam în Drumul Taberei, în casa unui ofiţer, la etajul 1. Luam masa, iar în momentul în care am simţit cutremurul ne-am ridicat cu toţii şi am fugit, iar într-o secundă, în spatele meu, a căzut o grindă. Am avut mare noroc!", îşi aminteşte  Marmureanu. Familia ofiţerului a scăpat şi ea teafără, după care au ieşit cu toţii pe stradă pentru a vedea proporţia dezastrului. "Era multă lume. Unii erau dezorientaţi, alţii jeleau. Eu eram un om format, ştiam ce mă aşteaptă. Şi când eram în casă ştiam că blocul nu avea să fie avariat foarte rău", susţine seismologul.

 Următorul cutremur mare, după 2040

Acum locuieşte tot în cartierul Drumul Taberei, într-un bloc vechi, construit imediat după '60, însă îl bufneste râsul când pomeneşti cuvântul frică. "Ce-i aia frică? N-o să fie niciun seism catastrofal înainte de 2040, staţi liniştiţi.  La unul de 6 grade, cum s-ar putea întâmpla, nu avem ce să păţim. Escrocheria aia cu Hîncu, care făcea predicţii de la o luna la alta, ne-a determinat să facem studii şi mai aprofundate. Astfel, am descoperit că la un interval de 64 de ani au loc cutremure mai mari de 6 grade", explică Marmureanu. 

Ce blocuri din Iaşi se pot prăbuşi la un cutremur de peste 7 grade Richter

Acesta spune că în ultimii 300 au avut loc cinci mari cutremure, toate la adâncimi foarte mari, de circa 150 de kilometri. De fiecare dată, Capitala a avut cel mai mult de suferit. Pe viitor, specialistul susţine că bucureştenii nu vor mai fi atât de afectaţi. "Zonele vizate sunt acum partea Moldovei şi partea Basarabiei". 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările