Cât de bogaţi sunt consilierii de la Primăria Capitalei: Terenuri în Grecia, yachturi, maşini de lux și bijuterii de 180.000 de euro

În plină criză financiară, în plină criză politică şi într-o economie care scârţie din străfunduri, nu toţi oamenii se plâng de viaţa de zi cu zi. Pe site-ul Primăriei Generale au fost postate declaraţiile de avere ale celor 53 de consilieri.

Majoritatea consilierilor sunt din USL, dar averile nu sunt neapărat direct proporţionale cu partidul care este la putere. De la firme în America, teren şi casă de vacanţă în Grecia sau 1,15 milioane de euro daţi împrumut şi până la ambarcaţiuni şi mașini de lux, dar şi bijuterii de 180.000 de euro sau conturi de milioane de euro.

Aşa arată, într-un rezumat, averea noilor consilieri generali ai Capitalei, acei oameni care vor decide soarta oraşului în următorii patru ani. Mulţi nu justifică concret de unde au atâţia bani, ceea ce nu pare să-i deranjeze.

Iată mai jos cea mai mare parte a averilor aşa cum au fost ele declarate pe 19 iulie.

Lăcrămioara Fortuna-Alexandre (USL). Deține două terenuri intravilane, unul în București și unul în județul Prahova, o casă și un spațiu comercial în Capitală și obiecte de artă și bijuterii estimate la 20.000 de euro. În ceea ce priveşte datoriile, acestea ating suma de 170.000 de euro. Câștigul vine din chirii. Este, de asemenea și patroana restaurantului „La Dud SRL".

Cătălin Bologa (PC). Nu are casă și terenuri, dar deține o mașină marca Audi și o motocicletă Yamaha, și a vândut o altă mașină. În conturi are 46.100 de lei, dar și datorii de 78.000 de euro la bănci. Salariul de anul trecut este de circa 21.000 de lei de la firma Semina S.A.

Remus Cătălin Câmpeanu (PNL). Este băiatul fostului ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu. Deține un teren întravilan în Capitală și unul agricol în județul Teleorman, dar și o casă în București. Are mai multe datorii(44.000) decât economii(5.000 de lei). În calitatea de consilier parlamentar a încasat 29.500 de lei.

Mihai Comănescu (PNL). Are un teren intravilan în comuna ilfoveană Breaza și două apartamente în București. În ceea ce priveşte maşinile, acesta nu stă foarte rău. Are un autoturism marca Ford și un autoturism marca BMW. A luat de la bancă un credit ipotecar de 105.000 de euro și a garantat o altă datorie bancară de 150.000 de euro. A fost consilier local al sectorului 3 al Capitalei.

Comănici Ancuța Sorina (USL). Noul ales general deține două apartamente și o casă. Are o datorie de 40.000 de lei la bancă.

Alexandru Darabont (PSD). Are în proprietate un teren intravilan în județul Argeș, două apartamente pe Nerva Traian și o casă. În bancă are aproximativ 25.000 de lei, 6.000 de dolari, 60.000 de euro, un card de credit cu limita disponibilă de 25.000 de euro și 247 de lire sterline. Noul viceprimar al Capitalei a încasat 122.875 de lei de la BNR.

Aurelia Grațiela Drăghici (PSD). Este unul dintre consilierii vechi ai Capitalei. Aceasta deține două terenuri intravilane și unul agricol în județul Prahova, un apartament în Capitală și două case de vacanță în județul Prahova. Are două mașini: Opel Astra și Hyundai. De profesie este medic în cadrul Siptalului Universitar de Urgență, acolo unde actualul primar Sorin Oprescu a fost manager. Este și președintele fundației Promedica și membră a Colegiului Medicilor București.

Una din cele mai mari averi aparţine membrului USL Marian Valeriu Manolache

Dragoș Florescu (USL). Are un apartament și o casă în București și una de vacanță în Comarnic, județul Brașov. Are două maşini, un Renault Clio și un Nissan Quasquai. În bancă are depozitaţi 5.700 de euro și 506.000 de lei. În calitate de director general al Formenerg S.A, a încasat aproximativ 82.000 de lei. El mai ocupă și funcția de președinte a Consiliului de Administrație al societății Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A.

Cristian Bogdan Georgescu (PSD). Are vândut un apartament şi un teren în valoare de 40.000 de euro. În conturi are 26.000 de lei și a împrumutat 91.000 de lei firmei Cris Style Estetic SRL. Noul consilier datorează unei bănci 8.173 de lei. A fost consilier local al Sectorului 5. Este asociat în cadrul firmei Adimex Service.

Doru Giugula (PSD). Are două apartamente și patru case, din care una este de vacanță. Conduce două mașini: un Audi și un Mercedes și are tablouri și bijuterii estimate la nu mai puțin de 180.000 de euro. Datorează băncii 65.000 de euro, dar a reuşit să economisească 40.000 de euro. În calitate de avocat a câștigat anul trecut aproximativ 1,4 milioane de euro, iar din alte 250.000 de euro.

Cosmin Ion Ilina (USL). Are un teren intravilan și o casă în județul Argeș, dar și un apartament în București. Din vânzarea a două mașini și a unui apartament a încasat 91.500 de euro, iar în conturi are 61.500 de euro și 5.200 de lei. El a împrumutat două persoane cu 127.000 de euro. În timp ce este consilier alesul este şi angajat la alte trei firme: Office Vera UnU SRL, Siveco România și Rumania International Assistent Service. În cazul ultimei firme și a societății Profins Borker de Asigurări, acesta este asociat, iar la Rumania și Office Vera deține calitatea de administrator.

Marian Valeriu Manolache (USL). Are patru terenuri intravilane în Capitală, două în Bușteni, unul în Eforie Sud și altul în Grecia. Potrivit declaraţiei de avere, acesta are un apartament, două case și un spațiu comercial în București, o casă de vacanță și un spațiu comercial în Bușteni, dar și o casă de vacanță în Grecia. Totodată, a donat anul acesta un teren și o casă evaluate la 172.000 de euro. În conturi are 4,4 milioane de lei și aproximativ 340.000 de euro și a împrumutat cu 1,2 milioane de lei o persoană fizică și cu 380.000 de lei firma Theotop, care are contracte cu Primăria Capitalei.
Este salariatul firmei Theotop, la fel ca și soția lui și cei doi copii, de la societate încasând anul trecut zeci de mii de lei toată familia. Alesul general este asociat în firma care a avut contracte în derulare cu Primărie Capitalei și este administrator al firmei Infoplan Internațional.

Sorin Nicolae Mărgărit (USL). Deține un Fiat, două motociclete și un scuter, dar și o colecție numismatică evaluată la aproximativ 10.000 de euro.

Vlad Mustăciosu (USL). Este proprietarul a două terenuri în județul Ilfov. Conduce un Kia-Ceed și are în conturi aproximativ 50.500 de euro. Este euroconsilier în cadrul Ministerului Agriculturii și este asociat și administrator în cadrul a trei firme: Leading Energi Management, Structural Farm Consulting și Fallout INC.

Gabriel Naghi (USL). Are patru terenuri agricole în județul Ilfov și trei terenuri intravilane în București și județele Tulcea și Prahova. În Capitală mai are o casă de locuit și una de vacanță în județul Tulcea. Două mașini: Suszuki, Volkswagen și o motocicletă Honda are în garaj. Are bijuteri și tablouri care valorează 10.000 de euro și a donat un apartament estimat la 100.000 de euro. În conturi are 20.000 de lei, 19.000 de euro, 35.400 de lire sterline și 39.900 de dolari. A împrumutat firma la care este acționar- Amochim S.A cu 55.878 de lei și societatea Omega Management Consulting Expert, la care este administrator, cu suma de 200 de lei. Este profesor la Universitatea „Andrei Șaguna" din Constanța, la fel ca și soția acestuia. El mai încasează și pensie, după ce a muncit în cadrul Serviciului de Protecție şi Pază a Ministerului de Interne. Este membru al Fundației „Colegiul Național de Apărare", dar și al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere.

Adrian Neacșu (USL). Doctor în cadrul Spitatului Universitar „Carol Davila", consilierul deţine un teren și o casă în Capitală și unul agricol în județul Ialomița. Are un autoturism marca Dacia și a colecționat timbre și monede ce au o valoare de aproximativ 45.000 de euro. În conturi are 14.600 de euro, 85.000 de lei și 6.900 de dolari. A împrumutat firma Binaterm cu 150.000 de lei.

Andrei Nicolae (USL). Are bijuterii de 25.000 de euro și a împrumutat o persoană 50.000 de euro. A încasat 714 lei de la firma Hony Queen Impex. Are acțiuni la firma Express Development, dar și la AG Systems & Equipement SRL.

Marcel Octavian Nicolaescu (USL). Are șase terenuri intravilane, din care două în Capitală, o garsonieră, trei apartamente și trei case. Are o maşină marca Mercedes și o șalupă Master Craft, dar și obiecte de artă și tablouri evaluate la aproximativ 15.500 de euro. A vândut anul acesta un teren din Capitală cu 133.000 de euro și are în bancă 103.000 euro și 364.000 de lei. Acesta deţine un salon de înfrumusețare și câștigă din închirierea imobilelor pe care le deține. Alesul are datorii de peste 200.000 de euro la bancă.

Marin Cristian Olteanu (USL). Are trei terenuri, unul în Iflov și două în București. A vândut un apartament în 2011 cu 63.500 de euro. Are bijuterii de 14.000 de euro. La bancă are economisiri de 18.000 de euro și 2.000 de lei, timp în care datorează băncii 100.000 de euro. El este acționar în cadrul Politeia Consult și Miusic Rooms Cafe.

Mihai Peptan (PSD). Are: trei terenuri, două în Ilfov și unul în Capitală, patru apartamente și o casă de vacanță, datorii bancare de 80.000 de euro și garanții pentru persoane fizice în valoare de 110.000 lei și 5.000 de euro. El este angajat la firma Minimed Solutions, iar soția sa la Biofarm. De asemenea, mai câştigă bani şi din chirii şi dividente.

Cornel Pieptea (USL). Deţine: un teren în Iflov și un apartament în București. A economisit 40.000 de lei și 4.500 de euro și are datorii de 20.000 de euro.

Maria Popa (USL). Are un teren agricol în Giurgiu și unul intravilan și o casă în Sinaia. A dat firmei Fam Pop Tur SRL, la care este acționară, aproximativ 212.157 de lei și are datorii la bănci de 290.000 de euro.

Dorin Popescu (PSD). Este propietarul a două terenuri intravilane în județul Teleorman și trei apartamente în București. Are de asemenea bijuterii de 50.000 de euro. A
împrumutat 6.500 de euro de la o persoană fizică și este administratorul firmei Poni Con S.A.

Violeta Manuela Popescu (USL). Are două terenuri intravilane, două apartamente și două case în București. În conturi are 1,1 milioane de lei și a împrumutat mai multe firme și o persoană fizică cu aproximativ 122.000 de lei. S-a împrumutat de la două persoane cu 205.000 euro. În calitate de șef Serviciu în cadrul Administrației Străzilor a încasat 11.600 de lei. Ea este acționară la mai multe firme, dar și la Fondul Proprietatea. Ea a încasat dividende de la societățile: Info Invest SRL, Info Invest Activ SRL, MPO Group SRL și de la MPO Group Imobilizări SRL. Anul trecut a câștigat aproximativ 1,5 milioane de lei de pe urma dividendelor.

Cristian Cornel Poterașu (USL). Noul șef al aeroporturilor bucureștene deține un teren în județul Ilfov și un apartament în București. Are două mașini: Dodge Avenger și un Ford Focus, bijuterii estimate la 5.000 de euro, iar în conturi are 18.00 de euro și 29.000 de lei. A avut un salariu anual de la firma Ziggy Construct SRL în valoare de 43.958 de lei.

Mircea Rizoiu (USL). Are un teren și o casă în comuna
Vernești, județul Buzău, și un apartament în București, dar și o Dacia 1310.

Răzvan Sava (USL). Deține: un teren în județul Ilfov și un apartament pe artera bucureșteană Kiseleff şi un Jaguar. A colecționat obiecte de artă și bijuterii evaluate la aproximativ 40.000 de euro. Are în cont 360.000 de lei și datorează 190.000 de euro la bănci. Este consilier-inginer mecanic în cadrul I.C.T Total Term și este asociat în cadrul firmelor: ICT Tehno-Term și ICT Com-Term.

Ion Stan (USL). Este lider de sindicat, deţine două case în București și una de vacanță în județul Parahova. Are două mașini marca BMW, și bijuterii și ceasuri în valoare de 15.000 de euro. În bancă are 22.000 de euro și a împrumutat mai multe firme cu aproximativ 85.000 de lei. Este președintele Federației Sindicatelor Șoferilor din România.

Mihai Tache Felix (USL). Deţine două terenuri în Ilfov și două apartamente, conduce un autoturism marca Opel. Are de asemenea bijuterii și obiecte de artă evaluate la 13.300 de euro. În conturi are 12.500 de euro, 29.000 de lei și 1.500 de dolari, dar și 13.500 de euro datorie la bancă. În calitate de consilier de marketing în cadrul companiei Rer Ecologic Services S.A acesta a încasat 45.600 de lei, iar soția lui este angajată în cadrul ADPP S.A.

Mihnea Tălău (USL). Fost ziarist, a moștenit un teren agricol, două forestiere și unul intravilan în județele Dolj și Gorj. Are un apartament în Capitală și o casă în județul Dolj și deține o Dacie Logan și un Ford. Are bijuterii și colecții de timbre și obiecte vechi în valoare de 30.000 de euro.

Gabriel Tănase (USL). Deţine: un teren intravilan și unul agricol în județele Ilfov și Giurgiu. Deține bijuterii estimate la 5.000 de euro. Și-a cesionat în 2011 părțile sociale deținute în cadrul Răzvan Bistro SRL contra a 44.301 lei și are în conturi puțin peste 500 de euro. Acesta a împrumutat mai multe persoane fizice și firme cu 257.400 de franci elvețieni și cu aproximativ 63.000 de lei. Datoria la bănci însumează 324.900 de franci elvețieni și 39.300 de lei. În calitate de economist în cadrul RAR RA a încasat un salariu de aproximativ 57.000 de lei. Acesta mai deține acțiuni la firmele: Răzvan Bistro SRL, Aqua Proiect Invest și Terra Construct Agregate.

Claudia Țapardel (USL). A încasat salariu de la SC Economat Sector 5, unde este director de marketing. Cu toate acestea, firma Economat este în faliment.

Preşedintele organizaţiei judeţene Alba este cel mai "înstărit" din minoritatea de consilieri PPDD

Cornel Comșa (PPDD). A împrumutat cu zeci de mii de euro mai multe persoane. Are un teren intravilan în Sulina, două apartamente și o casă. În conturi are 193.000 de euro. El a dat 23.500 de euro, 9.000 de dolari și 220.000 de lei cu împrumut unor persoane fizice și unei firme. De cealaltă parte, acesta are și o datorie de 25.000 de euro și a încasat dividende în valoare de 450.000 de lei de la firma Da Easy Way. El deține firme în România, America și Bulgaria: Da Easy Way SRL, Bizi Round the Clock, Da Easy Way Ltd, care este înrtegistrată în Russe (Bulgaria), și Da Easy Way LLC, societate înregistrată în Montana (SUA). Demnitarul este președintele organizației județene Alba a partidului condus de Dan Diaconescu, PPDD.

Vicențiu Richard Ghiță (PPDD). Deține un apartament în centrul Capitalei și are o datorie de 130.000 de euro. Este administratorul firmei Richie Consulting Solutions SRL.

Ștefănel Marin (PPDD). Deține un teren agricol și unul intravilan în județul Dâmbovița, trei apartamente- două în bucurești și unul în Dâmbovița. Are două mașini marca Renault și un Daewoo. A economisit 28.000 de lei și are un credit ipotecar în valoare de 46.500 de lei. Este director comercial în cadrul Carry On Invest SRL, iar soția acestuia lucrează la Institutul Național de Statistică. A încasat dividende de la firma Marvel Solutions SRL în valoare de 30.000 de lei, unde deține funcția de acționar.

Cristina Elena Nicolescu (PPDD). Deţine trei terenuri în județele Teleorman și Călărași, un apartament și o casă în Capitală, dar și bijuterii de 50.000 de euro. Predă la Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Paul Radu Orzață (PPDD). Este propietarul unui autoturism marca Toyota și are în economii de 54.000 de dolari și 38.786 de lei.

Ana-Maria Eugenia Popescu (PPDD). Deţine: un salon de înfrumusețare. A creditat salonul cu 20.00 de euro, care spune că este pe pierdere, și firma Agro Farm Malu cu aproximativ 15.000 de euro. Ea mai deține acțiuni la patru societăți comerciale: G& General Construct, Agro Pan Malu, Ion Investeam și Eco Montan.

Julia Zorkoczy (PPDD). A încasat salariu de la SCA Fenechiu, Savu și Asociiații. Este asociată în firmele Webconsult Computers and Service și VGF Invest.

Silviu Văduva este printre consilierii "înstăriţi" din cei care sunt membri PDL

Simona Crețu (PDL). Este preşedintele asociației Terra Ecologica. Deține un apartament și două terenuri intravilane în județul Ilfov. Are o mașină marca Opel și un depozit-fond de investiții în valoare de 60.000 de lei. Veniturile constau în trecut indemnizația de mamă și alocațiile copiilor.

Cristinel Ionescu Diaconescu (PDL). Deține mai multe zeci de hectare de teren agricol, dar și unul intravilan, un apartament și o casă. Are două mașini Dacia 1300 și un Renault. Are o datorie de 15.000 de euro la bancă și a încasat 18.000 de lei de la firma Saba Products. Ca angajat în cadrul Primăriei Capitalei a câştigat 5.200 de lei, iar prin firma sa - 15.033 de lei. Este vicepreședintele interimar al PDL sector 4.

Maria-Mirela Dinu (PDL). Deține două apartamente și a reușit să economisească 5.500 de euro și are o datorie la bancă de 5.580 de euro. A fost consilier local al sectorului 3. Ea mai ocupă funcția de secretar exectutiv al organizației PDL sector 3.

Lucian Cătălin Iliescu (PDL). Deține un teren și o casă în comuna Bragadiru, județul Ilfov, dar și bijuterii și ceasuri evaluate la 6.000 de euro. A câștigat anul trecut 42.500 de euro din vânzare unei garsoniere. În bancă acesta deţine 65.000 de euro și 199.700 de lei. A încasat 33.900 de lei ca memebru al Consiliului de Administrație a Sălii Palatului. El este și vicepreședinte al PDL sector 2 a Capitalei.

Gabriel Cosmin Pîrvu (PDL). Are un apartament și o mașină marca Audi. Are un salariu de ales general și indemnizația de membru în cadrul a două comisii a Consiliului.Este administratorul firmei Biroco Proiect Expert .

Mircea Raicu (PDL). Are: trei terenuri intravilane, unul forestier în județul Ilfov, un apartament în București, două case de locuit în Ilfov și Giurgiu, dar și o casă de vacanță în Constanța. Fostul viceprimar al Capitalei, este asociat în firmele Top Fish Fresh și Seven Band Group.
Cristian Rădulescu (PDL). Deţine un autoturism marca Mercedes. La bancă trebuie să de înapoi 9.700 de euro și până acum a fost inspector în cadrul Direcției Sociale Sector 1.

Ioan Ștețco (PDL). Are în propietate: trei terenuri intravilane în București și în județul Ilfov, o casă în Capitală, bijuteri și tablouri estimate la 42.000 de euro. A împrumutat 40.000 de euro. La bancă trebuie să restituie 54. 256 de lei și în calitate de director la Palatul Parlamentului și în firma Gei Palat CFR a încasat un salariu de 45.800 de lei.

Cristian Țugurel (PDL). Are un credit de 95.000 de euro.A încasat bani anul trecut de la Imprimeria Națională și de la Parlamentul European. A ocupat până acum funcția de consilier local al sectorului 1.

Silviu Văduva (PDL). Are trei terenuri intravilane în București și județul Ilfov, dar și unul forestier în județul Argeș. Are două ceasuri în valoare de 55.000 de euro. A împrumutat firma Urban Media Solutions cu 400.000 de euro și mai multe persoane cu 1,25 milioane de euro. Are și un credit de 1,15 milioane de euro. Este asociat în cadrul Urban Media Solutions și membru în Consiliul de Administrație a Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice București.




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările