Îndrăgostită încă din adolescenţă de Dinu Lipatti, Alice Barb a salvat casa memorială a marelui pianist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
casa dinu lipatti

Casa lui Dinu Lipatti, din centrul Capitalei, ar fi putut ajunge restaurant sau, şi mai rău, în paragină ca alte clădiri din Bucureşti. Cu toate acestea,  Alice Barb, îndrăgostită încă din adolescenţă de marele pianist, a restaurat clădirea şi a decorat-o, astfel, a devenit „Casa Artelor «Dinu Lipatti»”.

Alice Barb s-a născut la Hunedoara, iar la vârsta de patru ani, îşi dorea să devină o mare pianistă. 

După anul 1989, Alice Barb trecea zilnic pe lângă casa idolului său, mereu inchisă. Când a aflat că proprietarul vrea o vândă pentru că avea probleme cu o bancă, a văzut în salvarea casei un gest de-a dreptul patriotic pe care era obligată sa-l facă. In anul 2016, după ce Alice Barb a aflat din presă ca imobilul este scos la vânzare silită, a trecut la acţiune. A făcut un memoriu catre PMB prin care cerea infiiţarea unui Centru Cultural care sa-i poarte numele lui Dinu Lipatti, mai ales ca in anul 2017 se implineau 100 de ani de la nasterea pianistului. A bătut la toate usile până când a reusit să devieze destinaţia casei, in loc de cârciumă s-a nascut Casa Artelor.

„Am studiat pianul la Liceul de Muzică din Cluj, iar de Dinu m-am îndrăgostit datorită profesorului meu de pian Şerban Georgescu, care tocmai se întorsese de la Paris, unde studiase cu celebra Nadia Boulanger, cea care a fost şi profesoara lui Lipatti. Deci, am fost eleva elevului profesoarei lui Lipatti. M-a pus să ascult celebrele concerte în La minor de Grieg şi în La minor de Schumann. A fost un şoc de Frumuseţe şi de perfecţiune pe care l-am simţit când am ascultat pentru prima dată înregistrările cu Dinu Lipatti. Dinu a devenit pentru mine Făt Frumosul adolescenţei mele şi marele meu prieten. M-am îndrăgostit la 12 ani de Dinu Lipatti nu doar ca de un uriaş pianist de geniu, ci ca de Făt Frumos, cum se îndrăgostesc fetiţele, domnişoarele la vârsta de 12 ani, cu disperare. Pentru că m-am îndrăgostit şi de chipul lui de pe coperta discului de vinil, chipul acesta care tronează acum, după 46 de ani, la mine în biroul meu din Casa Artelor”, a spus Alice Barb, conform B365. 

Alice Barb este regizor de teatru şi operă, actriţă, pianistă, creator de spaţii şi evenimente culturale, un spirit renascentist care trăieşte si lucrează acum pentru prima sa mare iubire: Dinu Lipatti. Fără încăpăţânarea ei, casa marelui pianist, de pe bulevardul Lascăr Catargiu, la doi paşi de Piaţa Romană, ar fi fost astăzi restaurant.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite