Calea Victoriei pietonală: Prinţese „în pijama“, mimi, turtă dulce şi teatru lângă clădirile în „pericol de moarte“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un Spiderman dodoloţ şi confuz, prinţese „în pijama“ şi pe picioroange, jongleri şi 40 de minicăruţe din lemn cu sigla „Primăria Capitalei“ din care li se vând trecătorilor „cafea la nisip“, săpun, bijuterii, ceramică, „pomme frites“ şi Prosecco - aşa va arăta timp de trei zile Calea Victoriei, artera unde multe clădiri sunt în „pericol de moarte“, unele fiind văruite de Paşti în „fondant“.

Evenimentul se cheamă „La pas pe Calea Victoriei“, o încercare de a reinstaura promenada, atât de iubită de vechii bucureşteni. Excepţie au făcut cei mici, singurii în pas alergător şi în zig-zag.

O expoziţie de fotografie de epocă întinsă pe toată arteră cu poveşti mici de Bucureşti, reclame vechi şi anunţuri de publicitate mai aminteşte călătorului cât de frumoasă era odată Calea Victoriei. 

Trecătorii au ocazia în aceste zile să vadă mai de-aproape clădirile în paragină, spoite la minut, care recent au constituit un subiect mediatic de amploare. Noroc că unele nu pot fi văzute. Sunt învelite în cearşafuri uriaşe cu reclame. 

Copiii au fost cei care au venit dis-de-dimineaţă pe Calea Victoriei şi care au asistat la trei spectacole de teatru: „Rapunzel“, „Frumoasa din pădurea adormită“ şi „Capra“. Aşezaţi pe asfalt, au ascultat cuminţi, cu faţa la scena improvizată şi cu spatele la Casa Cesianu, vopsită roz peste crăpături. Fosta Legaţie germană, monument de secol XIX, în stil eclectic, este în moarte clinică. „Au vopsit acum, înainte de Paşti, monumentele istorice cu roz şi galben! Îţi dai seama?!“, îi spunea un domn indignat soţiei sale.

Calea Victoriei, „carnaval made in Bucharest“

Un reporter transmitea de la faţa locului: „Calea Victoriei este un adevărat carnaval!“. Un „carnaval“, dacă ai în faţă clădiri de la 1800 mâzgălite în fel şi chip, care stau să cadă. Cu toate astea, părinţii s-au bucurat să pedaleze alături de cei mici, să bea o cupă la 10 lei cu Prosecco sau să se fotografieze cu personajele închipuite de organizatori. Multe nu erau de poveste, aşa cum asigura un alt reporter, ci reprezentau „spiritul Bucureştilor“. „Nu eram sigură pe cine întruchipez până când o fetiţă mi-a spus că sunt Prinţesa în pijamale”, a spus o tânără pe picioroange cu rochie roz pe sârmă, care zâmbind se fotografia cu trecătorii. „Este o doamnă urcată pe capul altui om“, a spus un copil.

În aceste zile, pe Calea Victoriei, „Spiritul Bucureştiului“ nu mai este reprezentat de Miţa Biciclista sau de trăsura cu cai în care se plimbau doamne cu pălării şi rochii lungi, ci de un personj multicolor, cu o pălărie în vârf, cu mâini şi picioare dantelate, care se sprijină pe câte un tânăr actor de la UNATC. „Este deosebit acest eveniment. Uitaţi-vă la clădirea aceea! “, spune ironic o actriţă care purta pe braţe şi pe picioare o astfel de făptură.

Şi personajele inventate de organizatori se cam plictiseau şi mai schimbau câteva vorbe. „De unde ai costumul?“, l-a întrebat un actor pe picioroange pe colegul dodoloţ Spiderman. „Este costumul de vacanţă!“, i-a răspuns amuzat „mascatul“ care, graţie pelerinei roşii, părea că şi-ar fi dorit să fie Superman.

Peter Brâncoveanu, un artizan, striga cum vedea un tată cu copil de mână sau, după caz, o mamă: „Astăzi, vindem şi la tătici/ mămici cu copii de mână!“ sau „Mai avem puţin şi ne cumpărăm Rolls Royce!“. A expus în „căruţa” de lemn - Cufărul cu zestrea bunicii, firma sa. „Am transpus pe ceramică, de mână, 6.000 de motive dintr-o ie care se degrada. Este esenţă de România pe o farfurie“, explică artistul pictura migăloasă de pe farfuriile din ceramică pictate.

La căruţa nr. 32, un producător de miere din Târgu-Ocna nu-i lasă pe doi bărbaţi să plece de la el până nu gustă mierea. În altă parte sunt turte dulci, ciocolată şi cozonaci de casă şi nelipsitele ouă încondeiate.

Casa Dissescu, „îmbrăcată“ în tag-uri de grafitti

Mergând în sus, spre Piaţa Victoriei, fără grija maşinilor, o altfel de „expoziţie“ se desfăşoară. Cu imobile monumente istorice, care mai de care mai degradat.

Casa Dissescu, azi Institutul de Istoria Artei „George Oprescu“, construit[ în a doua jumătate a secolului XX (1905-1912), este „îmbrăcată“ în tag-uri ale aşa-zişilor artişti stradali. Dacă altădată Mitică Popescu, personajul lui Caragiale, se plimba pe aici, astăzi locul lui a fost luat de personaje din filme cu supereroi, precum Cat Woman şi Spiderman. „Îmi plac. Sunt distractivi şi mi-am făcut şi poză cu ei“, a spus un băiat. Mai mulţi tineri au îmbrăcat costume baroce, s-au fardat, şi-au potrivit perucile şi au făcut o demonstraţie de dans de curte.

Câteva sute de pietoni şi alte sute de biciclişti s-au plimbat sâmbătă încă de la ora 10.00 pe Calea Victoriei, devenită numai a lor.

Cei care nu au apucat să cumpere cadouri găsesc aici câteva obiecte interesante: accesoriile steampunk sunt realizate din mecanisme de ceasuri vechi, ochelari de sudor personalizaţi, care „pot fi purtaţi de fete ca bentiţă sau de băieţi la pălărie“, aşa cum spune creatorul lor. Mecanisme de ceasuri vechi sunt acoperite cu răşină şi transformate în cercei, pandantive şi inele. 55 de lei costă o pereche de cercei din ceasuri vechi Slava sau Pobeda.

Podul Mogoşoaiei de altădată, principala arteră a Bucureştilor, în „pericol de moarte“

Este avertismentul scris pe una dintre clădiri. „Interzis persoanelor neautorizate în curte sau imobil. Pericol de moarte!“ - stă scris şocant pe zidul de la nr. 212. Pare o casă părăsită. La alt număr, o agenţie de turism care oferă pelerinaje funcţionează într-o clădire cu balcon gata să cadă. Palatul Societăţii Politehnice, vecin cu sediul GDS, arată ca după bombardament, dar mai păstrează o plăcuţă, cu un mesaj depăşit de neglijenţa autorităţilor şi a acestor timpuri: „80 de ani de la inaugurare. Dea Deamnul ca acest aşezământ, care va sta neclintit şi impunător în Calea Victoriei, să ţie de-a pururi strâns uniţi pe inginerii şi învăţaţii ţării, pentru a înălţa necontenit faima şi propăşirea patriei noastre iubite“. Imobilul a fost inaugurat la 11 martie 1928, iar mesajul a fost scris în 2008.

Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca, supraveghea pregătirile pentru spectacolul „Zidul“ care are loc pe Calea Victoriei. „Sâmbătă am adus şapte \ngeri, statui vivante, care vor evolua de două ori. Avem un moment baroc senzaţional, de fapt spectacol-paradă, în mers, cu costume baroce şi finalmente vom juca Zidul, un eseu teatral, o poveste despre lupta unui cuplu pentru a supravieţui, pentru a trăi în libertate“, a declarat artistul pentru News.ro.

Spectacolul „Zidul“ va avea loc şi duminică, la ora 18.15, în dreptul Academiei Române. Tot duminică, Teatrul Masca va prezenta o premieră absolută, pe lângă statuile vivante, care vor fi altele decât cele de sâmbătă. 

„Este vorba de Parizianca, tot un spectacol-paradă, iar luni vom aduce Dragonii, un spectacol cu instalaţii mari, teatrale. Sperăm că lumea va aprecia. Noi ne pregătim de deschiderea stagiunii estivale, care se petrece în 30 aprilie, cu o premieră absolută, Mateloţii“, a mai spus Mihai Mălaimare, care-şi doreşte ca artera să rămână pietonală.

„Îmi doresc ca această arteră fabuloasă să devină pietonală. Este obligatoriu, în opinia mea, să se întâmple. Modul în care se reacţionează mi se pare pozitiv. Sigur că sunt multe lucruri de făcut, pentru că este instaurat, evident, un anumit tip de comoditate, sunt riverani… Pe de altă parte, Calea Victoriei nu este încă pregătită pentru chestiunea asta, ar trebui să existe spaţii pentru restaurante, magazine, dar sunt lucruri care se fac. Ar fi nedrept să fie altundeva pietonalul bucureştean. Podul Mogoşoaiei este totuşi cea mai veche arteră bucureşteană, cea mai plină de istorie“, a mărturisit directorul Teatrului. „Noi, la Masca, ne-am propus un proiect „100 de spectacole pe Calea Victoriei. Şi avem deja vreo 20“, a adăugat el.

În faţa Parcului Nicolae Iorga, teren aflat în proprietatea statului italian, care l-a scos la licitaţie, câţiva copii erau pictaţi pe faţă, fiind invitaţi să ocupe scaune de actori şi regizori celebri: Ian McKellen, Guy Ritchie, Michael Caine, Helena Bonham Carter. Alături este locul pentru „Living Statues“ - Îngerul în ramă. „Dăltuit în piatră, un Înger trăieşte câteva momente pentru a dărui unui copil sau unul suflet curat zâmbetul şi ploaia de stele de pe aripile lui“, este descrierea statuii vivante.

Duminică şi luni, Calea Victoriei rămâne pietonală, iar evenimentele vor fi aceleaşi - teatru pentru copii, ateliere de creaţie, activităţi stradale, spectacole de păpuşi şi concerte.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite