Bucureştiul, prin ochii unui maghiar care a învăţat singur limba română

Despre Bucureşti se aud şi bune, şi rele. Fie că e „murdar, urât, plin de hoţi şi golani, plin de blocuri gri”, fie că „e frumos, sunt multe locuri de vizitat, centrul e tare plăcut”. Zoli Kondás, un maghiar de lângă Budapesta cu România şi limba română în suflet, a vrut să vadă singur cum e Bucureştiul. Impresiile lui după o vizită de trei zile, mai jos.

Nota editorului (Sever Ioan Miu): Pentru autenticitate şi pentru a vă reaminti cât de bine a putut învăţa Zoli, singur, româneşte, am lăsat textul necorectat. Fotografiile îi aparţin autorului, iar textul lor explicativ, editorului.

E mereu interesant când omul vede ceva nou. Mai ales când vede un oraş care este amestecul vechiului şi modernului, care este un haos arhitectural, unde în goana metropolitană au rămas colţuri cu suflet adevărat, unde se întâlneşte occidentul cu orientul, unde la prima vedere nu te simţi acasă, dar după câteva ore te îndrăgosteşti de locurile primitoare şi după trei zile zici că vrei să trăieşti acolo. Eu am avut noroc să vizitez acest loc. Se numeşte Bucureşti. Sincer vorbind am avut trei motive să călătoresc la Bucureşti.

Primul a fost curiozitatea mea, voiam să văd Capitala României de ani de zile, eram tare curios de istoria şi arhitectura lui şi de viaţa cotidiană bucureşteană. Al doilea au fost prietenii mei şi cunoştinţele mele care locuiesc în acest oraş. Am vrut să-i cunosc şi personal, nu numai pe Facebook, iar cei cu care m-am întâlnit deja la Budapesta, am vrut să-i revăd. Al treilea motiv se poate părea puţin ciudat. Am vrut să confirm sau dezminţesc stereotipiile despre Bucureşti. Am auzit două păreri foarte extreme: unu, că oraşul este murdar, urât, plin de hoţi şi golani, plin de blocuri gri, nu merită văzut; doi, că o să ador acest oraş, e frumos, sunt multe locuri de vizitat, centrul e tare plăcut şi aşa mai departe. Deci, am înţeles că Bucureştiul e un loc cu multe contradicţii, din aceasă cauză am decis să-l văd cu ochii mei. Prima seară când am ajuns: Gara de Nord, metrou pân’ la Dristor 2 şi o bere răcoritoare într-o terasă din cartier alături de Bogdan, un prieten de la Dialoguri Româno-Maghiare, care mi-a dat cazare. Şi, evident, primele impresii. Eram atent la feţele diverse; mi s-au părut altfel ca la Budapesta, am simţit deja la prima vedere că Bucureştiul are un alt temperament decât capitala ţării mele natale. Am simţit vântul Occidentului, vântul Europei Centrale şi vântul Balcanilor în acelaşi loc, în acelaşi timp.



Sub semnul lui Nenea Iancu

Cele trei zile întregi pe care le am petrecut în Bucureşti au fost pline de programe, de plimbări şi de întâlniri. Trebuie să menţionez că am avut doi ghizi excelenţi, Dani şi Tudor (Daniel Plăiaşu şi Tudor Uscoi - n.r.) de la MaghiaRomânia care mi-au arătat atât de multe locuri că după trei zile am cunoscut cam jumătatea oraşului, secretele clădirilor şi istoria străzilor şi pieţelor diferite. Adică nu m-am mişcat ca un orb şi surd prin oraş, ci plimbându-mă am învăţat multe lucruri.



Prin centrul vechi

Marţi dimineaţa am coborât din metrou la Piaţa Unirii. Sincer să fiu, la prima vedere această piaţă a fost un pic dezamăgitoare. Am văzut fântâne zdrobite, gunoi aruncat în ele, blocuri gri care alături de stilul lor comunist vor să imiteze un stil franţuzesc, deci, am văzut o parte din „Champs-Élysées românesc”.

Cu colegul Daniel Plăiaşu, care i-a fost şi unul dintre ghizi.

Apoi, Biserica lui Bucur, Dealul Mitropoliei şi Lipscani. Asta a fost momentul când m-am îndrăgostit de Bucureşti. Cred că ne-am plimbat mai mult ca o oră întreagă doar în centrul vechi, care nu e mare, în schimb extraordinar de plăcut şi frumos. M-au încântat hanele vechi, restaurantele şi cafenele cu atmosferă specială, clădirile ale perioadei „Micul Paris” şi bogăţia cartierului. După aia, Magheru, micile străzi în apropierea acestei cale, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Kiseleff, Calea Victoriei, Cişmigiu, Piaţa Unirii, adică, ne-am plimbat în direcţia nord-sud. Apoi m-am întâlnit şi ne-am povestit într-un local rustic cu Sever, coordonatorul nostru fără care nu ar exista MaghiaRomânia.

La mânăstirea Radu Vodă

Miercuri am descoperit alte părţi ale Capitalei, acum singur. Cele două atracţii turistice pe care le am văzut ziua aia au fost Palatul Parlamentului şi Muzeul Satului. Prima dată am vizitat nebunia „geniului Carpaţilor”. Să spun adevărul, m-a fascinat clădirea: mărimea ei, valorile care se află în ea... La prima vedere mi-ar părea un edificiu de două sute de ani, e ciudat a şti că a fost construit în ultimii 30 ani, cum şi cu ce motiv a fost clădit.



Bulevardul Unirii şi Casa Poporului

Parlamentul, sau cum zice toată lumea „Casa Poporului”, este un paradox viu: pe de o parte îmi place, pe de altă parte îmi pare o creaţie artificială fără sens. Rezumând, alături de istoria sa întunecată are farmecul său cu Piaţa Constituţiei şi Bulevardul Unirii în spate. Apoi am băut o limonadă în Lipscani cu Moni (Monica Andonie — n.d.), o fată cumsecade tot de la MaghiaRomânia. Iar după-amiaza târzie am vizitat Muzeul Satului, o adevărată insulă verde şi liniştită în acest metropolis. Mi-a plăcut foarte mult. Ziua s-a terminat cu mititei tot la terasa din Dristor, dând un „couleur locale” tradiţional românesc Bucureştiului, între timp discuţii neterminate cu Bogdan despre istorie, experienţe personale, maghiari, români etc.

Cu colega Monica Andonie

Casa Centrală a Armatei

Piaţa Universităţii: Kilometrul 0 al Democraţiei şi Monumentul Cristian Paţurcă, în faţa Teatrului Naţional.

Joi am început ziua în Palatul Şuţu, adică în Muzeul Istoriei a Bucureştiului. A fost tare interesant a face o călătorie în Bucureştiul abia sistematizat, în perioada interbelică, în „belle époque”, în oraşul mahalelor şi în orăşelul balcanic medieval pe malul Dâmboviţei. Apoi, cu Tudor am mers în direcţia vest-est. Cartierul Cotroceni, Bulevardul Elisabeta, Cercul Militar, Ateneul Român, Cartierul Armenesc, Foişorul de Foc.

În faţa fostului Comitet Central

Curtea Veche

Am simţit că picioarele mele sunt două pietre. Dar a meritat mult. Apoi, toată seara am fost în Hanul Berarilor cu membrii bucureşteni ai MaghiaRomâniei: Mihaela, Hajni, Eliza, Sever şi Tudor. A fost o seară foarte plăcută, mă bucur că am avut ocazia să mă întâlnesc cu ei. Şi, a venit ziua de vineri când am plecat acasă.

Maghiaromâni, de la dreapta la stânga: Hajnal Gáspar, Tudor Uscoi, Zoli Kondás, Eliza Biţă şi Sever Ioan Miu, ţinând steagul „în oglindă”

Rezumând experienţele mele trebuie să spun că Bucureştiul este un oraş plin de viaţă şi locuri care merită vizitat. În acelaşi timp este un oraş boem plin de petreceri, nebunie şi istorie, amestecul verdelui şi griului, de exemplu zona Herăstrău-Kiseleff-Aviatorilor comparând cu cartierele sistematizate, un loc unde i-am cunoscut pe oameni valoroşi, un loc care îmi rămâne o amintire foarte frumoasă. O amintire până când mă întorc acolo.

Bucureşti, voi reveni.