Bucureşti: O săptămână de frig în sudul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începutul de săptămână a adus al doilea val de ninsoare, dar şi temperaturi în scădere, care se vor menţine încă cel puţin cinci zile. Cel mai frig va fi vineri, la Braşov, unde se vor înregistra -12 grade Celsius.

Va ninge în continuu până miercuri. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, în această dimineaţă, o atenţionare meteorologică cod galben de ninsori, care va înceta miercuri la ora 6.00.

Judeţele pentru care sunt atenţionate că vremea va fi rea sunt Vaslui, Bacău, Galaţi, Brăila, Vrancea, Covasna, Braşov, Prahova, Buzău, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

Va ninge în jumătatea de sud a Moldovei, Muntenia, sud-estul Transilvaniei şi în Dobrogea, iar vântul va prezenta temporar intensificări, viscolind ninsoarea.

În estul Bărăganului şi în Dobrogea, trecător precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi se va forma polei.
Nici Capitala nu a scăpat de zăpadă, temperaturile scăzând simţitor în termometre. Potrivit meteorologilor, însă, ninsorile din următoarele zile nu vor fi însemnate cantitativ.

În sud se circulă în condiţii de iarnă

Temperatura va scădea treptat în toată partea de sud-centru a ţării, cel mai cald fiind la Râmnicu-Vâlcea (1 grad Celsius - mâine) şi cel mai frig la Braşov ( -12 grade Celsius, vineri).

„Vremea a căpătat din nou aspect de iarnă. Spre sfârşitul săptămânii nu va mai ninge, dar se va veni gerul. Temperaturile vor scădea sub -10 grade Celsius“, a avertizat meteorologul de serviciu de la INMH.

Pe drumurile din sud-centru se circulă deocamdată bine, dar în condiţii de iarnă. Pe drumurile naţionale din Teleorman stratul de zăpadă ajunge deja la 4 cm.

În Ilfov, azi-dimineaţă, pe DJ 601, în dreptul localităţii Dragomireşti, un autotren care a derapat, iar circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă. În Buzău, toate cele şase drumuri naţionale sunt circulabile, dar acoperite de zăpadă.




București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite