Bucureşti: Redescoperirea pictorului Apcar Balthazar
0La Galeria de Artă Dialog poate fi vizitată o expoziţie de pictură dedicată memoriei unui remarcabil colorist, pictorul Apcar Balthazar, de la a cărui moarte se comemorează 100 de ani.
Deşi a trăit doar 29 de ani, din 1880 până în 1909, pictorul Apcar Balthazar s-a afirmat ca un un artist extrem de matur şi exigent şi un priceput istoric al artelor, după cum îl caracterizează Petru Comarnescu, în monografia din 1956, pe care i-a dedicat-o.
Din creaţia artistului s-au păstrat aproape 300 de lucrări, dintre care, 57 uleiuri şi 218 desene au fost expuse o singură dată, într-o retrospectivă, în anul 1936.
Expoziţia Apcar Balthazar de la Dialog a fost organizată de criticul de artă Ruxandra Garofeanu şi reuneşte picturi ale artistului aduse de la Muzeul Naţional de Artă, Cabinetul de Stampe al Academiei , Muzeul Municipiului Bucureşti şi de la colecţionari.
Creaţia pictorului Apcar Balthazar este importantă şi astăzi, artistul având o deosebită contribuţie în crearea unui stil decorativ românesc, autentic. Subiectele în care a excelat au fost peisajele şi lumea mahalalei.