Bucureşti: Redescoperirea pictorului Apcar Balthazar

La Galeria de Artă Dialog poate fi vizitată o expoziţie de pictură dedicată memoriei unui remarcabil colorist, pictorul Apcar Balthazar, de la a cărui moarte se comemorează 100 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deşi a trăit doar 29 de ani, din 1880 până în 1909, pictorul Apcar Balthazar s-a afirmat ca un un artist extrem de matur şi exigent şi un priceput istoric al artelor, după cum îl caracterizează Petru Comarnescu, în monografia din 1956, pe care i-a dedicat-o. 

Din creaţia artistului s-au păstrat aproape 300 de lucrări, dintre care, 57 uleiuri şi 218 desene au fost expuse o singură dată, într-o retrospectivă, în anul 1936.

Expoziţia Apcar Balthazar de la Dialog a fost organizată de criticul de artă Ruxandra Garofeanu şi reuneşte picturi ale artistului aduse de la Muzeul Naţional de Artă, Cabinetul de Stampe al Academiei , Muzeul Municipiului Bucureşti şi de la colecţionari.

Creaţia pictorului Apcar Balthazar este importantă şi astăzi, artistul având o deosebită contribuţie în crearea unui stil decorativ  românesc, autentic. Subiectele în care a excelat au fost peisajele şi lumea mahalalei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările