Bucureşti: Răzvan Zlăvog vinde teatru pe blog

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu zece ani, regretatul actor Adrian Pintea a văzut un monolog scris şi interpretat de el şi l-a sfătuit să dea la Teatru. I-a urmat sfatul, iar acum cronocile sale sunt savurate de mii de oameni.

Răzvan a intrat prima dată într-o sală de teatru la 10 ani şi a rămas fascinat de piesa „Zoon Erotikon", de la Teatrul Bulandra, a lui Mihai Măniuţiu. „M-au marcat imaginile haotice din spectacol şi stilul regizorului", îşi aminteşte Răzvan. Pentru că a copilărit fără televizor, cărţile i-au însoţit imaginaţia şi la 14 ani citea „Crimă şi pedeapsă" a lui Dostoievski, în ciuda sfatului mamei sale, care-i spusese că este o carte grea.


A scris şi a regizat în liceu
Răzvan a aflat în clasa a IX-a că Eliade a condus o trupă de teatru la Colegiul Naţional „Spiru Haret", unde fusese elev, şi, la rândul lui, s-a hotărât să ducă mai departe tradiţia: a înfiinţat trupa „Replica", „o minisocietate comercială", aşa cum a numit-o. Au pus în scenă mai ales tragedii, pentru că „aveam un simţ tragic dezvoltat pe atunci", mărturiseşte el.

Participând la diverse festivaluri de amatori, tânărul a devenit un „burete" care absorbea tot în materie de teatru. „Cu «Narcis sau stilul Wilde», scris de mine, am atras atenţia lui Adrian Pintea, care i-a spus tatălui meu că trebuie să dau la teatru", povesteşte Răzvan Zlăvog. Băiatul spune despre el că nu a excelat în şcoală la vreo materie, dar în clasa a IX-a s-a îndrăgostit de profesoara de limba română şi, pentru a o impresiona, a început să citească. „Am citit enorm în acea perioadă, am pierdut nopţi întregi ca să scot sute de fişe", spune tânărul.

Copiii şi arta teatrală
Tânărul absolvent de teatru „s-a jucat" şi de-a organizatorul de eveniment. Festivalul „Apă, Aer, Foc" a fost prima experienţă de acest gen, după care a urmat coordonarea programului „Teatrul Vienez de Copiii - Copiii joacă teatru" de la Sala Rapsodia. Pentru a putea lucra cu prichindeii, a urmat un curs special în Austria, în vara anului 2009. El i-a ajutat pe cei 48 de prichindei cu care a lucrat să reziste la stres, să fie flexibili şi să se exprime pe o scenă, în spectacolul „Visul unei nopţi de vară", de William Shakespeare. „Anul acesta, în luna martie, vom continua programul cu spectacolul «Avarul» de Molière", precizează artistul.


2.000 de voci pe blogul lui
Acum doi ani a descoperit blogul ca variantă de exprimare şi a decis să-şi dea licenţa cu o lucrare despre platforma culturală online. A numit-o „In vino veritas - Scrie cu stiloul!" şi a adunat 2.000 de oameni diferiţi care se exprimă aici. „Ceea ce vreau eu este să promovez teatre, instituţii şi, totodată, să împrumut din resursele lor", a precizat viitorul critic.

Profil
Născut: 5 iulie 1986, Bucureşti
Studii: Absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Teatralogie
Profesie: critic şi manager de teatru

Întrebări şi răspunsuri
La ce se raportează un critic atunci când vede o piesă de teatru?
Un analist de teatru trebuie să intre în sală fără prejudecăţi şi aşteptări, să aibă în vedere dacă este un eveniment, să urmărească structura spectacolului, mesajul şi tehnica.


Ce spectacole din stagiunea actuală recomanzi şi ce nu?
Două spectacole care mi-au plăcut sunt „Shape of things" de la Teatrul Act şi „Regina mamă" de la Naţional. Ce nu mi-a plăcut: „Neînţelegerea", pus în scenă de Felix Alexa, şi „Burghezul gentilom", în regia lui Petrică Ionescu.

Ce-i place
Îi plac sporturile extreme. „De la 3 ani schiez şi am ajuns să fac şi alpinism", mărturiseşte Răzvan Zlăvog. A jucat tenis de câmp mai mulţi ani şi chiar a stat în cantonament. Îi place ritualul ceaiului şi se bucură de lucrurile simple.

Ce nu-i place
Urăşte frica şi „cred că e una din marile probleme care ne blochează activităţile. „Nu-mi plac oamenii care au complexe, prejudecăţi şi nici habotnicii", adaugă el.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite