Bucureşti: Porsche furat în Capitală, recuperat la Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un Porsche în valoare de aproximativ 140.000 de euro a fost furat în noaptea de 11 ianuarie de pe Bulevardul Decebal, din Capitală, hoţii fiind prinşi azi-noapte pe şoseaua de centură a Ploieştiului.

Proprietarul a coborât pentru câteva minute din maşină, lăsând-o pornită şi cu cheile în contact. Imediat a fost furată de trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 29 şi 35 de ani, doi dintre ei cu domiciliul în Bucureşti, ceilalţi doi în judeţul Ilfov. Infractorii au cerut apoi o recomensă de 12.000 de euro.

Proprietarul a plătit recompensa şi şi-a recuperat maşina de la Oradea.
„Cei patru o duseseră acolo pentru ca, în eventualitatea în care nu primeau recompensa, să scoată maşina din ţară“, explică comisarul Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

4.000 de euro au fost luaţi de un bărbat din Ilfov, urmând ca restul de 8.000 să fie împărţit de femeie celorlalţi participanţi la acţiune. Cei patru au fost prinşi în timp ce se deplasau cu o maşină pe şoseaua de centură a Ploieştiului şi riscă 15 ani de închisoare.
 
Comisarul Ciocan îi sfătuieşte pe toţi şoferii să nu-şi mai lase maşinile pornite şi cu cheile în contact şi apoi să coboare din autoturism. „Poliţia face tot ce poate pentru recuperarea maşinilor însă mereu se vor fura autoturismele lăstae cu cheile în contact“, a mai spus Ciocan.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite