Bucuresti: Parada Big Band-urilor la Sala Radio

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sala Radio va găzdui, luni, 7 ianuarie 2010, cu începere de la ora 19.00, concertul trupelor de jazz UNC Jazz Lab Band (The University of Northen Colorado) şi The Jazz Ensamble (The McNeese State University). Invitat special al serii,  Big Band-ul Radio, condus de Ionel Tudor.

Cele două formaţii americane, aflate în turneu, în România, au susţinut deja concerte în Bucureşti (Cărtureşti, 27 mai) şi Timişoara (29 mai). Ele vor mai cânta la Târgu-Mureş (31 mai), Iaşi (3 şi 4 iunie), Braşov (5 iunie), Sibiu (6 iunie), Bucureşti (7 iunie), Ploieşti (8 iunie).

Turneul celor două formaţii americane este un eveniment extraordinar pentru România, fiind pentru prima oară,  în ultimii 40 de ani, când big band-uri din SUA concertează în ţara noastră.

Bilete se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Elevii şi studenţii au intrarea gratuită.

 Big Band-ul Radio

 Big Band-ul Societăţii Române de Radiodifuziune a luat fiinţă în anul 1949. Maeştri importanţi, dirijori şi compozitori, precum Sile Dinicu, apoi Cornel Popescu, Ion Cristinoiu şi, mai recent, Ionel Tudor au asigurat, de la pupitrul şefului de formaţie, contactul cu publicul de concerte şi radioamatorii de gen.

Totodată, prin înregistrări, s-a realizat un amplu fond de valori componistice si interpretative, iar concertele, emisiunile de televiziune sau participarea la festivaluri (mai ales cele de la Mamaia si Brasov), au contribuit la impunerea prestigiului artistic al formatiei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite