Mahalalele celebre ale Bucureştiului de altădată: cele mai scumpe bijuterii, jafuri cutremurătoare şi boieri notorii

Mahalalele celebre ale Bucureştiului de altădată: cele mai scumpe bijuterii, jafuri cutremurătoare şi boieri notorii

Bucureştiul de altădată era împărţit în mahalale FOTO Adevărul

Spre deosebire de zilele noastre, când există o delimitare clară a Capitalei cu ajutorul sectoarelor, Bucureştiul zilelor trecute era împărţit în mahalale. Fiecare mahala a oraşului era cunoscută după cei mai importanţi locuitori, dar şi în funcţie de construcţii şi activităţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Adevarul.ro vă propune să aflaţi pentru ce era cunoscută fiecare mahala a Bucureştiului în vremurile trecute şi să faceţi cunoştinţă cu cei mai mari boieri ai acelor timpuri.

Mahalaua Aga Niţă şi care cu peşte

În povestea vechiului Bucureşti, cel din anul 1645, existenţa unui om a reuşit să impună numele unei mahalale celebre din oraş: Aga Niţă. În urmă cu aproximativ 400 de ani, bărbatul a zidit biserica Sfânta Vineri care, cel mai probabil, după anul 1749 a redenumit zona mahalalei existente.

Prin mahalaua Aga Niţă trecea în secolul al XVI-lea unul dintre cele mai importante drumuri care ducea către Serbia. Pe lângă importantul drum care străbătea mahalaua, acolo se afla şi un centru comercial, de unde oamenii îşi puteau cumpără produse alimentare. Mai exact, care pline cu peşte poposeau în fiecare zi în mijlocul mahalalei, venite din apropierea Bucureştiului.

Mahalaua Antim, deţinută în mare parte de Mitropolie şi de Mănăstirea Mihai-Vodă

Înainte ca biserica Tuturor Sfinţilor să fie zidită de către Mitropolitul Antim, din secolul al XVII-lea, mahalaua purta numele de Popei lui Ivaşcu, întinzându-se, la sud, până spre Podul Calicilor. În vremea aceea, boierii cei mai înstăriţi deţineau „locuri întinse“ în mahalaua lui Ivaşcu, iar unul dintre boierii celebri ai vremi avea şi o biserică de lemn în mahala.

O parte dintre boieri au contribuit la înmulţirea locuitorilor mahalalei, vânzând din curţilor lor negustorilor, iar Mitropolia şi Mănăstirea Mihai-Vodă se numărau printre proprietarii cei mai importanţi ai mahalalei.

Mahalaua Arhimandritului, casă pentru fiica lui Radu Vodă-Şerban

În jurul anul 1615, mahalaua purta numele de Mănăstirea Târnovului, acolo unde a avut casă, după 1630, fiica lui Radu Vodă-Şerban, cea care a fost căsătorită cu Constantin Postelnicu Cantacuzino. I se mai spunea şi Mahalaua Sfinţilor Apostoli, făcând referire la hramul bisericii care se găsea aici.

Această zonă era una dintre mahalale care, împreună cu Izvor, se inunda ori de câte ori nivelul Dâmboviţei creştea, iar apa cuprindea malul drept al mahalalei.

Mahalaua Batişte, boieri şi rugăciuni la muntele Athos

Numele mahalalei vine de la cea mai importantă biserică din zonă, care a fost numită după un boier celebru al vremurilor, Constantin Baptista. În anul 1622, Radu Vodă-Mihnea îi încredinţează boierului moşia Frăsinetului din Ilfov, incluzând în dar şi satul domnesc Frăsinet.

Constantin Baptista şi Radu Vodă-Mihnea erau prieteni buni, petrecându-şi copilăria şi tinereţea împreună, la o mănăstire de pe muntele Athos, acolo unde Radu Vodă fusese trimis de către mama lui pentru a ispăşi, prin rugăciune, păcatele tatălui său. Călugării l-au trimis pe Vodă-Mihnea la Viena şi la Prahova pentru studii, unde, cel mai probabil, a făcut cunoştinţă cu Baptista, potrivit scrierilor lui G. I. Ionnescu-Gion.

Constantin Baptista şi-a pus amprenta asupra mahalalei prin casele domneşti pe care le-a ridicat.

Mahalaua Botenului şi furtul care a cutremurat oraşul

Încă din timpul lui Matei Basarab, în documentele existente în arhive, era consemnată Mahalaua Botenului, numită după familia ce acelaşi nume, unde în anul 1687 exista livada Văcăreştilor. Printre poveştile mahalalei se numără una cu totul specială pentru acele vremuri, pentru că în anul 1741, popa Herea, locuitor al mahalalei, a făcut să se cutremure lumea religioasă a Bucureştiului printr-o faptă greu de închipui în acea vreme.

Preotul a spart biserica Bradu-Botenul şi a furat potirul din interiorul lăcaşului de cult. Acesta a aruncat obiectul furat, de teamă să nu fie prins, dar în cele din urmă a fost găsit.  Ani de-a rândul s-a vorbit despre nelegiuirea pe care a făcut-o preotul.

Mahalaua Brezoianu a fost mahalaua lui Popa Stoica

Până în anul 1701, Mahalaua Brezoianu se numea, de fapt, mahalaua lui Popa Stoica, după biserica la care slujea preotul numit aşa. Întâmplarea a făcut ca Pătraşcu Brezoianu să primească „loc de casă“ în apropierea Teatrului Naţional.

Aşa a ajuns mahalaua lui Popa Stoica, după anul 1741, doar o amintire pentru locuitorii Capitalei, fiind apoi adânc înrădăcinat în memoria oamenilor numele de Mahalaua Brezoianu.

Mahalaua Cărămidarilor avea o grădină cunoscută

Mahalaua este pomenită din jurul anului 1793, când bucureştenii îşi procurau cărămidă pentru construcţia caselor, având o grădină care îi impresiona pe locuitorii oraşului. Grădina îi aparţinea lui Nicolae Vistierul Brâncoveanu, fiind cumpărată de la Scarlat Vornicul Grecenu.

Mahalaua Colţei, din vremea lui Duca-Vodă

Mahalaua poartă aceste nume din secolul al XVII-lea, din vremea lui Duca-Vodă (1674-1679). Aici se găsea Uliţa Mare, unul dintre cele mai fierbinţi puncte comerciale ale oraşului, tot de aici pornind drumul cel vechi care ducea spre Târgovişte.

Mahalaua Dudescului şi femeile cu cele mai frumoase bijuterii

La sfârşitul secolului al XVII-lea, Brâncoveanu a dat din locul domnesc pe care îl avea şi mai mulţi boieri şi-au ridicat case acolo. Printre boierii care şi-au construit locuinţe se numărau şi cei din familia Dudescu, care aveau printre cele mai frumoase case şi curţi din întregul oraş. Femeile din familia Dudescu purtau cele mai frumoase bijuterii, fiind considerate printre cele mai bogate doamne ale Capitalei.

Pe lângă opulenţa bijuteriilor, poarta de la casa Dudeştilor era monumentală, iar reşedinţa familiei era „completată“ de un balcon impresionant.

Mahalaua Bălăcenului, cea mai veche din Bucureşti

În secolul al XVII-lea, zona purta numele de Mahalaua Bisericii de Jurământ, iar în secolul al XVIII-lea, Mahalaua Sfântului Dumitru. A fost consemnată în cărţi ca fiind una dintre cele mai vechi mahalale ale Bucureştiului.

Din poeziile vremii, reiese că cel care a „descălicat“ în Bucureşti se sfătuia cu un anume Bălăcen privind problemele zonei, discuntând şi despre biserica Bălaci despre care se spune că era construită cu o sută de ani înainte ca Bucureştiul să ia fiinţă. Constantin Bălăceanu este primul din neamul lui şi a fost căpitan al oştilor lui Mircea-Vodă în anul 1387.

Numele mahalalei dispare uşor, sub puterea lui Brâncoveanu, duşmanul familiei Bălăceanu, iar casele deţinute de Bălăceni sunt dărâmate. În anul 1718 a venit un alt dezastru peste mahala, atunci când ciuma a lovit din plin, făcând numeroase victime în mahala.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: