Bucureşti: Elena Sofronie l-a vindecat pe Tino de la Holograf cu pilates

Antrenoarea de culturism, pilates, fitness şi aerobic îi pregăteşte pe cursanţii săi individual, personalizându-le metodele de antrenament. Printre ei s-a numărat şi Tino de la Holograf.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru că este pasionată de sport de când se ştie, Elena a practicat aproape toate sporturile de-a lungul timpului. A început pe la 6 ani cu atletism, apoi au urmat înot, tenis, handbal, volei, a jucat chiar şi fotbal, până când, la 21 de ani, s-a oprit la culturism.

„Fiecare sport dezvoltă în mod special o anumită grupă de muşchi şi le neglijează pe celelalte. Din acest motiv, pe la 21 de ani am început să practic culturismul ca să încarc masa musculară“, spune Elena.

A ajuns în top 10 după doar şase luni

Sportiva s-a antrenat din greu şi după doar şase luni de culturism a participat la prima competiţie. Este vorba de campania de calificare pentru Campionatul Naţional, unde Elena s-a clasat pe onorabilul loc 4.

În prezent conduce o sală de sport situată în centrul Capitalei, aproape de biserica Armenească. Aici îi pregăteşte pe elevii săi să devină campioni sau instructori de culturism, fitness şi pilates. „Am început să antrenez din 1997 şi, din 2002, am devenit şi arbitru de culturism şi fitness“, precizează polisportiva.

Pe lângă doritorii de performanţă, Elenei i-au trecut pragul şi persoane cu probleme de sănătate. „Cei mai mulţi vin cu probleme ale articulaţiilor. Am şi elevi de 70 de ani care la început nu puteau ridica o ganteră de un kilogram şi acum se joacă cu cele de 7-8 kilograme“, explică bucureşteanca.

„Tino nu putea să se aplece nici zece centimetri“

Mulţi dintre artiştii români au urmat instrucţiunile musculoasei antrenoare de-a lungul timpului şi toţi au fost mulţumiţi de rezultatele obţinute. Unul dintre cei mai cunoscuţi elevi care au frecventat sala Elenei de sport este componentul formaţiei Holograf, Tino Furtună.

„Tino a venit la mine pentru că avea probleme cu spatele. A fost implicat într-un accident şi îl dureau toţi muşchii spatelui. Nu putea să se aplece nici zece centimetri când a venit şi în cateva luni a dobândit o mobilitate de balerină“, povesteşte Elena.

Profil
Născută: 5 decembrie 1969, Bucureşti
Studii: Liceul de Chimie nr. 5, promoţia 1988
Familie: Este necăsătorită

Întrebări şi răspunsuri:

Ce înseamnă pilates?
Pilates este o metodă de fitness dezvoltată de germanul Joseph Pilates. Ca şi fitness-ul, această metodă se bazează pe concentrare şi pe respiraţie. Dă rezultate bune celor cu probleme de inimă sau de fertilitate, îmbunătăţind circulaţia sanguină şi viaţa sexuală.

Cum personalizaţi antrenamentele?
Antrenamentul nu constă numai în activitatea de la sală. Eu le recomand elevilor mei şi o dietă personalizată, în funcţie de grupa sanguină pe care o au. Rezultatele sunt mai mult decât bune. Cel mai bun exemplu este asistenta mea, Roxana, care a ajuns să dobândească o masă musculară impresionantă în doar câteva luni cu ajutorul acestui tip de antrenament. Anul acesta sper că vom putea concura împreună într-o competiţie oficială.

Ce-i place
„Îmi place tot ce fac. Cel mai mult îmi place când oamenii pleacă de la antrenamente mulţumindu-mi. E o satisfacţie imensă. Îmi place foarte mult să gătesc peşte, mâncăruri cu soia şi îmi place ananasul. Acestea sunt şi alimentele recomandabile pentru grupa mea sanguină, A2“, spune antrenoarea.

Ce nu-i place
„Nu suport oamenii care te fac să-ţi pierzi vremea, oamenii nesimţiţi şi oamenii care nu ajung la timp la întâlniri, mi se pare o lipsă de respect“, mai spune Elena.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: