Bucureşti: Elena Pâslaru ajută elevii să scape de trac

Tânăra în vârstă de 25 de ani face voluntariat în şcoli şi îi ajută pe elevi să scape de emoţiile de a vorbi în public, dar şi cum să-şi organizeze timpul.

Tânăra este voluntar al Fundaţiei Leaders România şi face traininguri de leadership şcolar cu elevii din licee de aproximativ un an. Ea îi ajută pe elevii cu vârste între 14 şi 18 de ani să scape de tracul de a vorbi în public şi să aibă rezultate bune la învăţătură.

„Reuşesc să fac acest lucru prin sfaturi şi prin exerciţii care au la bază tehnici psihologice de motivare prin care elevii capătă încredere în forţele proprii. În timpul întâlnirilor, elevii stau în cerc pentru a interacţiona mai bine, au de rezolvat exerciţii precum «Stabileşte-ţi obiectivele!», iar la sfârşit primesc formulare de feedback“, explică tânăra.

A consiliat sute de elevi

Lecţiile se desfăşoară în weekend şi cuprind mai multe module care au loc pe parcursul a patru săptămâni.

„Elevii sunt foarte receptivi şi curioşi. Am fost primită cu braţele deschise în toate şcolile unde am predat“, spune tânăra. Până în prezent, Elena Pâslaru a consiliat sute de elevi de la Colegiul Economic „Viilor“, de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“ din Capitală, de la Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă“ din Curtea de Argeş şi de la Liceul Teoretic „I. L. Caragiale“ din Moreni.

Ea a reuşit prin programul său să determine mulţi elevi să-şi învingă teama în faţa unui auditoriu. „Cel mai tare m-a emoţionat un elev din Moreni care efectiv nu a putut scoate o vorbă ieşind în mijlocul grupului. L-am făcut să se simtă relaxat şi să aibă încerdere în el. Ceilalţi colegi i-au pus întrebări. Cu ajutorul acestui program a vorbit prima dată în public.

Este foarte important ca un elev să aibă încredere în el şi să deprindă încă de mic competenţa de a vorbi în faţa celorlalţi, mai ales că examenele orale sunt la modă atât în licee cât şi în facultăţi“, adaugă Elena. Pe lângă asta, tânăra îi învaţă cum să prioritizeze timpul şi să descopere ce carieră le-ar plăcea să urmeze.

Susţinută de profesori
Ideea tinerei li se pare de interes cadrelor didactice care sunt foarte deschise la propuneri şi consideră că este nevoie ca elevii să fie consiliaţi.
Pe lângă faptul că face voluntariat în şcoli, Elena Pâslaru lucrează într-un lanţ de librării, pe partea de marketing.

„PR-ul şi marketingul sunt pasiunile mele. În luna martie a acestui an, am fost PR pentru marele trainer internaţional Jim Bagnola, când acesta a venit în România. Am fost foarte fericită pentru că este unul dintre modelele mele în viaţă”, mai spune Elena.

Profil Elena Pâslaru
Vârstă: 25 de ani
Născut: 28 martie 1984, Piteşti
Studii: A absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, ASE
A lucrat pe marketing şi pe PR în mai multe organizaţii şi firme

Ce îi place
„Îmi plac postiturile colorate, care mă fac să-mi organizeze mintea şi timpul. Ador să conduc şi să citesc cărţi de psihologie şi de leadership. Nu mă despart niciodată de laptop“.

Ce nu îi place
„Nu îmi plac răutatea gratuită, grosălănia şi nesimţirea din traficul bucureştean. Acesta este şi motivul pentru care evit să circul cu mijloacele de transport în comun şi preferi maşina“.

Întrebări şi răspunsuri


Ce înseamnă voluntariatul pentru tine?
Este locul unde am învăţat multe lucruri noi şi să devin un profesionist. Fundaţia a fost primul loc unde am avut o experienţă de lucru, locul unde am practicat pentru prima dată ce am învăţat la facultate.

Ce planuri ai?
Pe viitor, mi-am propus să ajung în toate şcolile din România, astfel încât majoritatea elevilor să beneficieze de trainingul de Leadership Autentic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: