Şcoala altfel, la Dogtown: 100 de elevi din Bucureşti şi Călugăreni au vizitat adăpostul de maidanezi din Călugăreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
100 de copii au vizitat adăpostul Dogtown în cadrul programelor extracuriculare din perioada 1-7 aprilie FOTO Dogtown
100 de copii au vizitat adăpostul Dogtown în cadrul programelor extracuriculare din perioada 1-7 aprilie FOTO Dogtown

100 de copii au vizitat centrul de protecţie a animalelor Dogtown din comuna Călugăreni, judeţul Giurgiu, în cadrul săptămânii de activităţi educative extracuriculare 1-7 aprilie. Copiii, elevi de clasele V-VIII din Bucureşti şi Călugăreni au învăţat ce trebuie să facă atunci când au de-a face cu câini fără stăpân.

Potrivit unui comunicat de presă emis astăzi, cu ajutorul voluntarilor Dogtown şi al medicilor şi dresorilor clinicii Marcovet, cei mici au aflat cum să se comporte dacă întâlnesc o haită de câini pe stradă, dar mai ales ce pot face ca să oprească, prin micile lor intervenţii, înmulţirea necontrolată a câinilor fără adăpost.

Elevii au aflat prin jocuri educative că nu costă nimic să apeleze la programele gratuite de sterilizări derulate de Primăria Generală, iar câinii sunt astfel mai liniştiţi şi chiar mai sănătoşi. De asemenea, socializând cu câinii sub supravegherea personalului din Dogtown copiii au descoperit ce le place şi ce nu căţeilor, cum să îi plimbe în lesă şi cum să îi facă să le asculte principalele comenzi.

Cei mici au aflat că şi câinii care nu sunt de rasă pot fi dresaţi şi că de cele mai multe ori ”maidanezii” sunt mai rezistenţi în timp la boli, şi deci vizitele la medicul veterinar sunt mai rare.

Potrivit sursei citate, fiecare câine adoptat din Dogtown soseşte în noua sa familie vaccinat, deparazitat, microcipat, cu paşaport valabil internaţional, şi cu mâncare pentru mai multe zile în vederea trecerii treptate la altă dietă, zgardă, lesă, bol pentru mâncare, jucării şi saci menajeri pentru strângerea gunoiului din timpul plimbărilor.

Mai mult decât atât, cei care vor pleca cu un câine de la adăpostul de patrupezi primeşte şi un curs gratuit de dresaj cu durata de două luni de zile, desfăşurat la sediul clubului Ringstar din Bucureşti.

Puşcăriaşii dresează maidanezii ce vor fi adoptaţi

De altfel, tot în parteneriat cu prestigiosul club de dresaj se derulează şi proiectul derulat împreună cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor prin care deţinuţi în regim de semi-libertate obţin calificarea de dresor, iar câinii din Dogtown dresaţi de ei sunt promovaţi spre adopţie (primii trei câini şi-au găsit deja stăpân). Acest proiect beneficiază de supervizarea ştiinţifică a Facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite