Bucureşti: Cu banii daţi pe fântâni, Piedone putea dota o grădiniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Sectorului 4 a investit 1.000.000 de lei într-un ansamblu de fântâni arteziene, în intersecţia dintre Bulevardele Dimitrie Cantemir şi Mărăşeşti.

Fântâna inaugurată ieri are lămpi fluorescente şi spoturi. „Răsfăţul“ locuitorilor din sectorul 4 costă însă cât dotarea unei grădiniţe.

De asemenea, 1.000.000 de lei reprezintă jumătate din suma necesară pentru mansardarea unei grădiniţe, în condiţiile în care deficitul în sectorul 4 este de aproximativ 500 de locuri, deşi în această toamnă au fost inaugurate şase corpuri noi, potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Banii investiţi de Primăria Sectorului 4 în fântâni sunt echivalentul a aproape jumătate din investiţia în reabilitarea unui pasaj precum Unirii, ce s-a ridicat la 2,5 milioane de lei.

Vor fi închise în curând

Fântâna este de forma unei sfere cu raza de 1,8 m şi este prevăzută cu o instalaţie de iluminat şi 24 de jeturi de apă. Imediat peste stradă de aceasta muncitorii lucrează de zor la alte fântâni. „Până la 15 decembrie avem în plan să terminăm şi această fântână formată din  patru fântâni mai micuţe în formă de dreptunghi şi alte două şi mai mici“, a explicat şeful echipei de muncitori, Petruţ Arcăleanu.

Dacă temperaturile de afară vor scădea sub 2 grade Celsius, fântânile vor fi oprite, dar edilul mizează pe prognoza meteo care spune că decembrie va fi o lună călduroasă.

„Am urgentat executarea lucrărilor pentru a oferi un alt motiv de bucurie cetăţenilor, să zicem că am dorit să le oferim un cadou de Moş Nicolae“, a declarat primarul Cristian Popescu-Piedone. Mulţi bucureşteni sunt încântaţi de cum arată zona, dar nu şi de investiţie.

„E frumos ce a făcut primarul, dar totuşi cam mulţi bani. Doar e criză! Mai bine dădea banii la săraci“, a spus Maria Popa, care locuieşte în apropiere.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite