FOTOGALERIE Ateneul, bijuteria arhitecturală din mijlocul Bucureştiului: război, aur, marmură şi istorie, toate pentru o singură clădire
0Ateneul Român este una dintre cele mai frumoase construcţii din Bucureşti, şi chiar din România, şi una dintre clădirile în care, de-a lungul timpului, au ţinut conferinţe şi au cântat oameni importanţi ai vremurilor. Bijuteria arhitecturală respiră istorie prin fiecare parte a sa, simbolizând măreţia moştenirii culturale a românilor.
Adevărul.ro vă spune povestea uneia dintre cele mai elegante clădiri din Bucureşti şi vă prezintă munca unui număr impresionant de arhitecţi care au contribuit la realizarea construcţiei.
Banii au fost o problemă şi Atenul a fost construit în două etape
Ca la fiecare proiect măreţ, participau mai mulţi arhitecţi, iar aceştia intrau într-o competiţiei în care îşi prezentau proiectele. Printre cei mai buni arhitecţi ai vremii, care au intrat în competiţia pentru câştigarea viitorului Ateneu, s-a aflat şi Albert Galleron, un arhitect de origine franceză.
Galleron a fost cel care a reuşit să impresioneze prin proiectul său şi astfel să i se încredinţeze proiectarea unui clădiri ce urma să devină un adevărat simbol, Ateneul Român.
În jurul anului 1886, au început lucrările de la Ateneu şi în proiect, alături de Galleron, au participat foarte mulţi arhitecţi români, care au avut o contribuţie majoră la opera finită, după cum poveteşte Gabriela Mindu, conferenţiar doctor arhitect la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”.
Din lipsa fondurilor destinate construirii Ateneului, ridicarea clădirii s-a făcut în două etape. Din primul proces a făcut parte construirea faţadei clădirii, urmând ca abia după câţiva ani să fie ridicată şi aripa Golescu, o altă parte a Ateneului, atunci când au apărut noi fonduri.
„Daţi 1 leu pentru Ateneu!”
Pentru că nu existau bani care să fie destinaţi pentru un asemenea proiect, a fost demarată o iniţiativă prin care lucrările de la actualul Ateneu Român să poată fi începute şi terminate. Aşa s-a ajuns la celebra lozincă care a ajutat la construcţia clădirii: „Daţi 1 leu pentru Ateneu!“
În jurul anului 1900, construcţia Ateneului s-a finalizat, odată cu fresca mare din sala de concerte, după cum povesteşte Gabriela Mindu, arhitect care a condus echipa care s-a ocupat de restaurarea monumentului, după Revoluţie.
După ce clădirea a putut fi utilizată, nu era destinată concertelor, ori spectacolelor simfonice. Deseori, îi treceau pragul oameni foarte şcoliţi din acele vremuri, personalităţi care veneau să ţină conferinţe, ori să predice.
La aceste evenimente luau parte locuitorii oraşului şi cei dornici de o lecţie sănătoasă de cultură, povestită de scriitori, feţe bisericeşti, profesori ori pictori ai acelor vremuri. De cele mai multe ori, în sălile clădirii erau amenajate expoziţii de artă, iar cei mai talentaţi „zugravi"“ aveau ocazia să îşi expună operele.
Aur, marmură şi istorie
În lăcaşul de cultură se află o adevărată comoară, pornind de la stucaturile realizate cu mare migală de muncitorii români. Decoraţiunile ataşate pe plafon sau pe suprafaţa pereţilor au fost ornate cu foiţă de aur şi astfel s-au realizat adevărate bijuterii ornamentale.
„Ornamentele din Ateneu sunt foarte frumoase şi nu sunt deloc încărcate. Îţi alunecă uşor privirea pe ele” , explică Gabriela Mindu.
Pentru realizarea acestor ornamente au muncit multe echipe de ipsosari, printre cei mai străluciţi meşteri ai vremurilor, care turnau formele în ipsos.
Printre materialele folosite la decorarea clădiri se numără şi marmura, importată din Italia. Din lipsa banilor, principala problemă a Atenului, clădirea nu a putut fi decorată cu o cantitatea mare de marmură, aceasta fiind cauza care a condus la folosirea unui alt material care o imită foarte bine, stucomarmura.
Eleganţa clădirii este completată de 12 coloane circulare, în interiorul cărora, povesteşte arhitecta, sunt stâlpi metalici realizaţi din şine de tren.
Ateneul, reparat şi restaurat de mai multe ori
De-a lungul timpului, clădirea bucureşteană a intrat în lucrări de consolidare de mai multe ori, de la extinderea zonei subsolului şi până la reparaţii de mare amploare la cupola şi una dintre aripile clădirii.
În anul 1944, o parte din Ateneul a fost avariată de bombardamente, iar după ce apele s-au mai liniştit, zonele afectate ale clădirii au intrat într-un amplu proces de reparaţii.
Abia în 1994, Gabriela Mindu, alături de alţi arhitecţi şi experţi, a participat la procesul de restaurare în care a intrat clădirea şi care a durat aproximativ 7 ani.
„Iniţial era vorba despre un proces parţial de restaurare, însă, în urma studiilor s-a ajuns la concluzia că toată clădirea va trebui să între în acest proces” , adaugă arhitecta.
Pentru ca Ateneul, care astăzi găzduieşte Filarmonica, să aibă în interior mai multe săli dedicate practicii muzicale, au fost create numeroase studii pentru acustică şi pentru tencuială, aplicându-se mai multe tratamente. Întregul proces, dedicat aflării problemelor din interiorul clădirii, a fost unul de o amploare extraordinară la care au participat echipe de experţi bine pregătiţi.
„Au fost făcute sondaje interioare şi exterioare, de la nivelul subsolului, până la nivelul trotuarului“, declară arhitecta.
Şi biodegradarea cu microorganisme a fost o reală problemă cu care a trebuit să se confrunte clădirea. Începând din subsol şi până la la nivelul plafonului clădirii, microorganismele au afectat Ateneul. Acest lucru a fost cauzat de lipsa aerisirii, proces esenţial pentru întreţinerea unei asemenea clădiri.
„Dragoş Badea şi Silvia Caraman sunt doi dintre inginerii şi coordonatorii lucrărilor de consolidare de la Ateneu” , completează Mindu, dar şi doi dintre cei care au identificat problemele care măcinau Ateneul înainte de restaurare.
Se încarcă comentariile...
