Bucureşti: 200 de utilaje deszăpezesc arterele secundare ale Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 200 de utilaje lucrează în cursul zilei de luni la deszăpezirea arterelor de circulaţie secundare şi la strângerea mormanelor de zăpadă, a declarat  viceprimarul general al Capitalei Victor Iovici, cel care coordonează la nivelul municipalităţii aceste acţiuni.

Iovici a mai spus că sunt mobilizaţi luni şi 200 de muncitori de la firmele de salubritate şi adminstraţiile locale, la care se adaugă efectivele de la RATB, care au obligaţia să cureţe manual refugiile staţiilor mijloacelor de transport în comun, trecerile de pietoni, intersecţiile.

Viceprimarul general al Capitalei împreună cu directorii şi consilierii primarului general, Sorin Oprescu, au verificat în zilele de sâmbătă şi duminică acţiunile operatorilor de salubritate responsabili cu deszăpezirea Bucureştiului. În aceste zile, când în Bucureşti a nins, pe străzile Capitalei au lucrat 365 de utilaje speciale de deszăpezire şi 509 de muncitori.

Edilii au raportat că în cele şase sectoare s-a acţionat cu pluguri, sărăriţe şi utilaje de împrăştiere a materialelor antiderapante, astfel încât în sectorul 1 au fost scoase în stradă 66 de utilaje şi 120 de muncitori, în sectorul 2 - 74 de utilaje şi 50 de muncitori, în sectorul 3 - 45 de maşini şi 29 de muncitori, în sector 4 - 63 de utilaje, 240 de muncitori, în sector 5 - 25 de utilaje şi 30 de muncitori şi în sectorul 6 - 92 de utilaje şi 40 de muncitori.

Viceprimarul general a mai spus că situaţia cea mai gravă în ceea ce priveşte deszăpezirea arterelor este în continuare în sectorul 5, unde nu lucrează un operator de salubritate privat care să aibă dotarea corespunzătoare unor astfel de perioade.

El a arătat că, în cursul zile de sâmbătă, operatorii de salubritate au lucrat cu precădere la strângerea zăpezii şi transportarea ei în locuri virane, municipalitatea identificând 120 de astfel de spaţii

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite