Bucureşti, 10 motive pentru care este nevoie de o abordare administrativă de absolută noutate
0
Alegerile locale din acest an sunt văzute de politicieni ca rampa de lansare pentru alegerile parlamentare. Dacă alegerile locale se vor desfăşura simultan cu alegerile parlamentare anticipate, politicienii români vor căuta să găsească formule de propaganda mult mai elaborate, chiar dacă nu sunt credibile. Oricum, în cazul Bucureştiului este nevoie de o abordare nouă, chiar revoluţionară în privinţa administraţiei.
1. Bucureştiul, ca populaţie, este comparabil cu multe state membre ale Uniunii Europene
Bucureştiul, cu populaţia sa de circa 2 milioane locuitori (fără judeţul Ilfov) se apropie sau depăşeşte ca populaţie unele state membre ale Uniunii Europene: Slovenia, Cipru, Malta, Luxembourg. State din afara Uniunii Europene ca Albania, Macedonia de Nord, Bosnia-Herţegovina sau din afara Europei ca Mongolia depăşesc cu puţin populaţia Bucureştiului.
2. Bucureştiul este în topul celor mai populate cinci capitale din Uniunea Europeană
Bucureştiul se apropie de populaţia Parisului şi a Romei, fiind depăşit de Berlin, Madrid şi Atena, devansând cu mult restul capitalelor europene, deşi la capitolul infrastructură este cu mult în urma acestora. Aşadar, Bucureştiul nu trebuie administrat doar ca un oraş. Acesta ar fi primul motiv pentru care Bucureştiul este o „mică Românie” şi pentru care este nevoie de o reformă structurală fundamentală. Administraţia Bucureştiului trebuie să se facă după modelul oraşelor de care se apropie ca populaţie, ba chiar al statelor care au o populaţie egală sau puţin mai mare ca Bucureştiul. Bucureştiul este un motor economic vital şi trebuie tratat ca atare.
3. Bucureştiul contribuie cu cel puţin 25 % din Produsul Intern Brut (PIB) din România
Un sfert din PIB-ul României este realizat la Bucureşti. Aşadar, acesta este al doilea motiv pentru care Bucureştiul este o mică Românie în mijlocul României propriu-zise. Practic, doar Clujul mai atrage azi lucrătorii din ţară în felul în care o face Bucureştiul. La mare distanţă, sunt Iaşiul şi Timişoara. La polul opus, Constanţa, Craiova nu reuşesc să-şi valorifice atuurile pe care le conferă poziţia geografică şi potenţialul regional de dezvoltare.
4. Bucureştiul contribuie la PIB-ul României la fel ca multe capitale europene în ţările lor
Bucureştiul este pentru economia României ceea ce este Viena pentru economia Austriei, procentul din PIB fiind identic (evident, Viena se află la mică distanţă de Bucureşti ca populaţie, iar Austria are abia jumătate din populaţia României, numai că PIB ul Austriei este mult mai mare decât al României). Totuşi, Bucureştiul nu are anvergura Vienei, Parisului, nici măcar în domeniul turismului. Preţurile la alimente sunt uneori mai mari decât în mari capitale europene, deşi salariile din Bucureşti sunt sensibil mai mici decât în celelalte capitale europene.
5. Bucureştiul a cunoscut, în ultimul secol, o evoluţie disproporţionată între populaţie, infrastructură, economie
În ultimul secol, Bucureşti a cunoscut cel puţin patru etape majore: Micul Paris (1918-1930) Bucureştiul burghez (1930-1945) Bucureştiul industrial (1945-1990) Bucureştiul tranziţiei şi economiei de piaţă (1990- în prezent). După cucerirea şi recunoaşterea Independenţei, în 1878, România a început să-şi modernizeze oraşele, să le conecteze feroviar. Nevoia de construcţie a marilor sedii pentru instituţii, marilor ansambluri şi clădiri rezidenţiale a adus în Bucureşti o mare populaţie de friulani italieni, excelenţi constructori, în timp ce în Oltenia şi Dobrogea, friulanii au venit pentru agricultură, construcţii, exploatarea granitului. Bucureştiul a ajuns să fie „un mic Paris în mijlocul unui mare sat”, evident, bucureştenii acceptând prima parte a sinagmei sus-meţionate. Adică, în centru, Bucureştiul era occidental, dar la periferii avea aspect de sat. S-a construit mult până în 1930, însă nu s-a ţinut cont de harta seismică, de multe ori, străzile Bucureştiului fiind, aşa cum scria George Călinescu în „Enigma Otiliei”, „caricaturi în moloz ale străzilor italiene”. Totuşi, Palatul Cercului Militar, Hotel Capitol ne mai încântă şi azi. Meşterii friulani lucrau case cu faţade împodobite, dar beneficiarii nu ofereau granit, ci preferau stucul şi gipsul. Casele, chiar cele cu etaj şi uneori blocurile aveau infrastructuri şubrede. În periferii, grădinile, casele bătrâneşti predominau. Erau apoi cartiere unde trăiau precupeţi, muncitorii la atelierele CFR, fabrici, Regia Tutunului (Cartierul Regie, de exemplu, a apărut prin grija Mariei Grant Rosetti, soţia lui C.A. Rosetti, scoţianca îndrăgostită de România- ea fiind modelul „României Revoluţionare” pictate de C.D. Rosenthal care a dat, din moşia sa, locuri de casă pentru angajaţii de la fabrica sa de tutun), era faimosul cartier al plăcerilor interzise „Crucea de Piatră”, aproape rupte de oraş în sine. Infrastructura educaţională şi sanitară aproape că lipseau în periferii, în timp ce în oraş existau Universitate, spitale, bănci, teatre, şcoli, colegii, pensioane etc. Chiar unica fiică a Regelui Carol I murise de varicelă, iar protipendada Bucureştiului fugea vara la Sinaia şi Predeal, întocmai ca Familia Regală şi Curtea Regală. Comparabil, în aceeaşi perioadă, la fel se întâmpla şi la Roma, unde guvernul şi instituţiile vara obişnuiau să evite malaria şi căldura excesivă refugiindu-se în zona montană apropiată.
Începând din 1930, Regele Carol al II-lea a ordonat construcţii de palate, atât pentru Familia Regală cât şi pentru ministere (Palatul Regal, Palatul Elisabeta, sediile Palatului CFR de la Gara de Nord, Ministerului de Interne –terminat după al Doilea Război Mondial (comuniştii au stabilit acolo din 1958 până în 1989 CC al PCR). Tot în perioada interbelică au apărut Palatul Telefoanelor, Palatul Ziarului „Curentul”, construit din banii celebrului jurnalist interbelic Pamfil Şeicaru. Carol al II-lea a ordonat construirea de cartiere rezidenţiale pentru funcţionari bancari, guvernamentali (Piaţa Domenii, Primăverii, de exemplu) tocmai pentru a-i avea cumva sub control.
În epoca postbelică, regimul comunist a început să intervină asupra Bucureştiului. Multe clădiri au fost distruse intenţionat, altele au căzut la cutremurul din 1977 (din cauza gravelor vicii de construcţie). Numărul clădirilor prăbuşite în 1977 l-a depăşit cu mult pe cel al clădirilor prăbuşite la cutremurul din 1940. În bombardamentele asupra Bucureştiului din anii celui de-al Doilea Război Mondial, au fost de asemenea distruse multe clădiri, unele nemaifiind construite.
Comuniştii voiau să facă din Bucureşti cel mai important centru urban, industrial al României, Ilfovul devenind bazinul agricol (Sectorul Agricol Ilfov). Fostele periferii (Bucureştii Noi, Balta Albă, Bariera Vergului, Groapa lui Ouatu, Mahalaua Cărămidarilor etc) au devenit cartiere muncitoreşti de blocuri unite prin bulevarde largi, linii de tramvai şi prin construcţia Metroului. Aceste cartiere erau construite în jurul unor mari combinate şi uzine, socotite „mândria industriei comuniste”. După cutremurul din 1977, comuniştii au găsit ocazia perfectă să înceapă sistematizarea Bucureştiului. Multe clădiri de patrimoniu, unele neatinse au fost demolate. Unele biserici au fost translatate, dar „Sfânta Vineri ” şi „Văcăreşti” au fost demolate. Comuniştii reuşiseră să realizeze 90% din Canalul Dunăre-Bucureşti care ar fi transformat Bucureştiul în port la Dunăre. A fost realizată Autostrada Piteşti-Bucureşti şi –a lucrat la cea mai mare parte a Autostrăzii Bucureşti-Constanţa. Comuniştii au ales şi ei să aibă un cartier rezidenţial, faimosul „Cartier Primăverii”, a cărui construcţie fusese începută tot în anii interbelici.
Apogeul a fost reprezentat de ideea construcţiei „Casei Poporului”, azi Palatul Parlamentului, lamele buldozerelor distrugând cartiere întregim cu o istorie aparte, pentru a face loc impozantei clădiri şi „Pieţei Constituţiei”de azi. Totuşi, comuniştii au limitat circulaţia automobilelor, au raţionalizat carburantul, pentru a achita datoria externă, tăind de la consum şi investiţii, fapt ce s-a repercutat negativ asupra economiei după 1990.
În 1990, privatizările dubioase, lipsa pieţelor au dus la distrugerea marilor platforme industriale comuniste care suferiseră enorm din lipsa modernizării şi retehnologizării. Multe terenuri au devenit ţinta dezvoltatorilor imobiliari, au apărut noi cartiere rezidenţiale. Bucureştiul tranziţiei a văzut coloşii industriali comunişti în ruine, alături de clădiri înalte de beton şi sticlă, blocurile comuniste şi mall-uri.
Numărul automobilelor a crescut, deşi în partea sa tradiţională (cât a mai rămas), Bucureştiul şi-a păstrat infrastructura de străzi interbelice, când automobilele erau mult mai puţine şi împărţeau Calea Victoriei cu birjele şi trăsurile.
6. Bucureştiul susţine economic dezvoltarea comunităţilor locale pe o rază de cel puţin 150 kilometri, cu mult peste întinderea Zonei Metropolitane Bucureşti.
Bucureştiul este legat prin autostrăzi de Piteşti, Ploieşti şi Constanţa, la rândul lor centre industriale şi economice puternice. Bucureşti este legat feroviar de toată ţara, însă, în general, de la Craiova, Constanţa, Târgovişte, Piteşti, Ploieşti, Braşov se ajunge acceptabil cu trenul, ceea ce are un impact pozitiv asupra economiei şi circulaţiei forţei de muncă. Marile firme, lanţuri de magazine şi hypermarket-uri preferă să aducă forţă de muncă din judeţele sărace din vecinătatea Judeţului Ilfov, microbuzele utilizând infrastructura şi aşa aglomerată şi blocându-se practic la intrarea în Bucureşti.
Nu este de ajuns să faci declarativ Zonă Metropolitană, trebuie să pui la un loc bugete, strategii de investiţii să stabileşti cote de contribuţie defalcate în funcţie de utilitate, suprafaţă. Trebuie să existe o continuitate între administraţii, nu să blochezi ce au făcut cei de dinainte, să critici, să treacă timpul dar tu ca administraţie să nu faci nimic. Bucureştiul are Prefectură, Primărie Generală, Primării de Sectoare. Trebuie stabilite exact sarcinile fiecăruia, nu să se calce pe bătături Consiliul General al Primăriei Bucureşti cu un Consiliu de Sector de la unul sau altul dintre cele 6 Sectoare.
7. Bucureştiul are nevoie de o centură rutieră şi feroviară competitive
Centura Bucureştiului determină consumarea timpului câştigat utilizând autostrăzile de la Piteşti, Ploieşti şi Constanţa. Centura feroviară a fost ignorată, nu s-au făcut reparaţii, ceea ce creează greutăţi celor care vin la Bucureşti din localităţile din apropierea Bucureştiului traversate de această centură feroviară. Tot mai mulţi bucureşteni au ales să trăiască în Judeţul Ilfov, utilizând automobile personale, Sunt familii care au şi două trei automobile, fiindcă azi, copiii sunt duşi la şcoală cu maşina peronală din cauza insecurităţii urbane ridicate din Bucureşti şi din alte oraşe ale României. Bucureştiul este congestionat în proporţie de 50% la orele de vîrf, ocupând primul loc în cadrul capitalelor europene. De la Buftea, la Gara de Nord, de exemplu, ajungi mai repede cu trenul decât cu maşina, dar te înghesui în cele maxim două vagoane supraetajate cât are trenul pe acea rută.
8. Bucureştiul are nevoie urgentă de o conexiune de transport (metrou, tren, tramvai) permanentă între aeroporturile şi gările oraşului
Unul din argumentele contra Bucureştiului atunci când s-a pus problema candidaturii pentru relocarea de la Londra a Agenţiei Europene a Medicamentului, a fost tocmai lipsa unei infrastructuri rapide de acces de la Aeroportul Otopeni, în centrul Capitalei. În plus, există o slabă reprezentare a marilor lanţuri hoteliere în Bucureşti, iar sistemul agenţiilor imobiliare nu este la standardul pe care îl aşteaptă angajaţii care trebuiau să se mute în România. Nu există informaţii suficiente despre reţeaua de gări, în afară de Gara de Nord şi Basarab (Obor, Băneasa etc.) autogări din Bucureşti (despre cum se poate ajunge rapid la ele), fiindcă, pe lângă trenuri, tot mai mulţi cetăţeni aleg transportul cu autobuze şi microbuze (autogări ca Ritmului, Filaret etc.). Lucrările de la Metrou din Drumul Taberei încă nu s-au încheiat şi se pare că din iulie 2020, când acea linie ar urma să intre în folosinţă, va creşte timpul de aşteptare pe unele magistrale, deoarece de acolo vor fi scoase garnituri pentru a circula pe noua magistrală.
9. Bucureştiul are nevoie de reabilitarea urgentă a sistemului de alimentare cu apă, furnizare agent termic
După Revoluţie, transformările economice nu au luat în calcul şi modernizarea reţelelor de apă, canal din Bucureşti. Desele schimbări politice, lipsa de continuitate au dus la investiţii reduse, numite popular „cârpeli”. Conductele pentru apă rece şi apă caldă menajeră şi-au depăşit de mult durata de viaţă. Mulţi bucureşteni s-au conectat la reţeaua de gaze naturale, blocurile s-au umplut de antene de telefonie mobilă şi televiziune prin satelit. Stâlpii urbani sunt plini de cabluri. Desele avarii, costurile mari de întreţinere fac ca Bucureştiul să fie atractiv pentru provinciali nu şi pentru cetăţenii europeni.
10. Bucureştiul are nevoie de redefinirea strategiei de securitate naţională
Educaţia, sănătatea, racordarea oraşului la utilităţi ţin de securitatea naţională. Bucureştiul mai are o calitate specifică oraşelor situate în câmpie. În perioada modernă, rezistenţa la invazii se făcea prin tunele. Este regretabil că posturile private de televiziune se întrec la ore de maximă audienţă să arate hărţi cu aceste tunele, unele legând obiective strategice pentru Bucureşti şi chiar pentru România.
Să afirmi că oraşul care produce un sfert din PIB-ul României este în faliment adminstrativ este un grav atentat la siguranţa economică naţională a României. Cum un grav atentat la siguranţa naţională este şi faptul că iarna, din cauza avariilor, sectoare întregi din Bucureşti rămân fără apă potabilă, apă caldă şi căldură.
Centura de apărare a Capitalei construită după planurile Generalului Henri Alexis Brialmont (planuri finalizate în mai 1884) cuprindea 18 forturi (Chiajna, Chitila, Tunari, Jilava, Mogoşoia, Cernica, Afumaţi, Căţelu, Pantelimon, Ştefăneşti, Berceni, Popeşti, Leordeni, Bragadiru etc.) şi 18 baterii intermediare de artilerie. Inelul forturilor (un cerc cu un diametru de 23 km) înconjura Capitala având prevăzute o cale ferată şi o şosea de centură. Finalizată în 1899, Centura nu a fost niciodată folosită deoarece în 1916, când a ocupat Bucureştiul, armata germană avea o tehnică de atac mult mai avansată peste capacitatea de apărare a Centurii. Azi, mai există, într-o stare deplorabilă circa 30 de construcţii din cele 36 (unele au fost distruse de explozii în depozitele de muniţii de acolo). Totuşi, aceste construcţii ar putea fi incluse într-un dispozitiv de apărare civilă (ca şi tunelurile) deoarece Bucureştiul stă foarte prost la adăposturile de urgenţă în caz de război, cutremur, atac radioactiv, nuclear etc.
Pădurile Bucureştiului sunt şi ele ţinta jafurilor, limitând dreptul bucureştenilor la relaxare şi aer curat. Să nu mai vorbim de cursul Dâmboviţei, de stadiul Deltei Văcăreşti, de Lacul Morii, locuri care au nevoie de igienizare şi reintegrare urbană, fiindcă Parcurile Cişmigiu, Herăstru, Carol, IOR, Moghioroş etc. nu mai sunt azi suficiente pentru cât de mare este populaţia Bucureştiului.
În loc să introduci taxe de mediu inutile (din care vrei să încasezi bani, nu să îi faci pe oameni să respire aer curat), mai bine elaborezi proiecte de optimizare a calităţii aerului. Cine are o maşină poluantă şi are nevoie de ea, va plăti taxa zilnică şi tot va ajunge în Centrul Bucureştiului, ori o va parca la limita de taxare, ocupând în exces spaţiile de parcare şi aşa insuficiente.
Acestea ar fi cele 10 motive pentru care trebuie realizată o administraţie competitivă pentru Bucureşti.
Nu este de ajuns doar să lansezi lozinci lacrimogene dacă nu faci politici şi strategii integrate. Administrarea unei capitale de ţară se face cu politici coerente, strategii eficiente, cu oameni integri, competenţi, profesionişti, nu cu lozinci de partid. Lozincile de partid (materialele pe care sunt scrise) pot ţine umbră vara şi pot fi puse pe foc iarna, dar nu vor produce eficenţă.
Se încarcă comentariile...
