Bucureştenii sărbătoresc sâmbătă Ziua Europei. Cinci fanfare vor anima oraşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 9 mai, de Ziua Europei, în Bucureşti vor fi organizate mai multe evenimente pentru a celebra şi pentru a reaminti cele trei principii care stau la baza Uniunii Europene: unitate, respect şi toleranţă.

Ziua Europei va fi marcată în acest an printr-un eveniment special, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti - prin ARCUB - sâmbătă, între orele 13.30 – 18.00. Cinci fanfare europene vor susţine recitaluri inedite în puncte cheie ale oraşului, precum Parcul Unirii, Parcul Cişmigiu (zona foişor), Parcul Herăstrău (zona foişor) şi Piaţa Universităţii (esplanada cu statui).

Bucureştenii vor avea ocazia să ia parte la spectacolele pline de energie ale trupelor invitate: Fanfara Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul“ (România), The Hussards (Ungaria), The Pipe and Drums (Scoţia), The Napoleonic Historical Band (Franţa), Bersaglieri Military Band (Italia). Ziua Europei  va fi sărbătorită în Capitală împreună cu cei peste 130 de muzicieni. Accesul la eveniment este gratuit.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite