Bucureşteanul care strânge bani de la români ca să construiască un spital pentru copii organizează curse caritabile în Parcul Herăstrău
0Alex Zamfir, bucureşteanul care s-a gândit să construiască un spital pentru copii cu ajutorul tuturor românilor, organizează pe 4 aprilie un eveniment menit să mai aducă câţiva bănuţi pentru realizarea complexului pediatric.
Astfel, pe 4 aprilie, Alex Zamfir organizează un eveniment destinat tuturor celor care vor să-l ajute să construiască spitalul pentru copii. Concret, de la ora 8.00, în Parcul Herăstrău din Bucureşti va fi organizată o cursă la care pot lua parte toţi cei care vor să facă mişcare şi să doneze cel puţin un leu pentru ridicare spitalului pediatric.
„Alerg pentru spitalul copiilor este un eveniment ce va fi organizat în primă sâmbătă a fiecărei luni. Iar participarea implică doar doi paşi simpli: să te prezinţi la locul de start şi să donezi minim 1 leu în beneficiul spitalului, pentru participarea ta.Primul astfel de eveniment va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, ora 8.00, în Parcul Herăstrău“, a precizat Alex Zamfir.
Până în acest moment, Alex Zamfir a reuşit să adune 27.000 de lei, dar în scurtă vreme va înfiinţa şi va conduce un ONG prin care va aduna în continuare bani pentru realizarea proiectului.
Pe aceeaşi temă: