Bloc de şase etaje în locul unei vile de pe vremea reginei Maria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vecinii nu ştiu cine sunt proprietarii care vor investi în clădirea lăsată în paragină.Oamenii care locuiesc pe strada Dumbrava Roşie spun că imobilul a fost lăsat intenţionat să se degradeze pentru a putea fi demolat, iar spaţiul să fie folosit pentru ridicarea unei clădiri moderne.

Locuitorii de pe strada Dumbrava Roşie din sectorul 2 al Capitalei au încercat să se intereseze de noua construcţie după ce au fost martori la degradarea, în doar câteva luni, a imobilului de la numărul 13, care poartă numele de vila Simona Lahovary, doamna de onoare a reginei Maria. „Au distrus-o intenţionat. Noaptea tăiau din coloane şi au devastat acoperişul", a declarat un vecin.

Are casa lipită de viitoarea investiţie imobiliară şi este îngrijorat de ce urmează să se întâmple cu vila. „Mi-e groază de ce va fi. Acum demolarea nu o mai putem opri, dar sper să nu se construiască ceva grotesc. Sper să obţin o înţelegere să-mi protejez proprietatea", a mai afirmat bărbatul. El s-a ferit să-şi decline identitatea spunând că se simte ameninţat, mai ales că nu ştie exact cu cine are de-a face.

Vecinul a mai menţionat că a trimis adrese la Inspectoratul de Stat în Construcţii, la Primărie Capitalei şi la Primăria Sectorului 2 pentru a cere lămuriri, iar singurul răspuns primit a fost la ultima solicitare , când i s-a spus că nu este de competenţa adminstraţiei locale.

Proiect imobiliar, din auzite

Oamenii au auzit doar că în locul vilei de pe vremea Reginei Maria va fi ridicat un bloc de şase etaje, asemănător, cel mai probabil, cu alte două imobile care au răsărit în acelaşi perimetru în ultimii ani.

„Eu ştiu că se va face un părculeţ, aşa mi-au spus muncitorii, dar cred că nu au voie să vorbească şi să spună, cu adevărat, ce se face aici", a afirmat şi o altă vecină de pe strada Dumbrava Roşie. În această dimineaţă, nu era nici ţipenie de om în curtea imobilului şi nici un muncitor nu părea să dea zor să înceapă lucrul. Clădirea veche de aproaape 100 de ani a fost, în schimb, împrejmuită cu o plasă protectoare, semn că s-ar pregăti demolarea ei.

Asociaţia "Prietenii Şcolii Centrale", Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul" şi Asociaţia „Pro_DO_MO" au solicitat Prefecturii Municipiului Bucureşti anularea autorizaţiei de demolare. „Imobilul face parte din Zona Construită Protejată nr. 70, Parcelarea Parcul Ioanid. Regulamentul pentru această zonă prevede grad maxim de protecţie şi permite intervenţii care conservă şi protejează valorile existente", a spus Romulus Bena, reprezentantul Asociaţiei „Prietenii Şcolii Centrale", citat de Hotnews.ro.

Potrivit aceleiaşi surse, Direcţia de Cultură Bucureşti a fost de acord cu această intervenţie, iar Primăria Capitalei a eliberat autorizaţia de desfiinţare a imobilului la solicitarea Asociaţiei de Proprietari, aşa cum este înscris şi pe panoul din curtea clădirii. „Nu este monument istoric declarat, dar face parte din zona protejată. Am trimis adrese la Primăria şi Prefectura Bucureşti şi ne-au promis un răspuns pentru săptămâna viitoare", a spus şi Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul" pentru „Adevărul de Seară".

Arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu a declarat astăzi că din moment de proprietarul a obţinut avizele necesare, acesta decide ce se va întâmpla cu imobilul. „E un drept pe care îl are. Este regretabil, dar îl poate demola. Clădirea nu este marcată cu nicio valoare istorică chiar dacă se află într-o zonă cu clădiri vechi“, a spus Pătraşcu.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite