Bucureşteanul care a murit după ce a fost împuşcat de poliţişti e cel care, în 2016, a intrat cu maşina în gardul Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
politist masina politie noapte girofar foto inquam photos virgil simonescu

Bărbatul decedat miercuri dimineaţă în urma unui incident violent într-un bloc din sectorul 1 al Capitalei este acelaşi care, în ianuarie 2016, a intrat cu maşina în gardul Guvernului. Bărbatul fusese obligat de instanţă să urmeze tratament medical de specialitate.

Surse din anchetă au declarat că bărbatul care a decedat în urma incidentului violent produs miercuri într-un  hotel din Capitală este acelaşi care a intrat în ianuarie 2016 cu maşina pe spaţiul verde din faţa sediului Guvernului, oprindu-se în porţi. La acel moment, el a declarat că a vrut să arate că un incident terorist poate avea loc şi în România, fiindu-i deschis dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere. 

Conform unei decizii a Judecătoriei Sectorului 1, el fusese obligat să urmeze tratament psihiatric provizoriu până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. 

Bărbatul a murit miercuri dimineaţă, după ce a fost implicat într-un incident violent într-un hotel din sectorul 1 al Capitalei.

Poliţia a intervenit după ce acesta alerga aproape dezbrăcat pe holurile clădirii având în mână un obiect ascuţit. Bărbatul a agresat un poliţist şi a fugit prin clădire, fiind urmărit. O nouă încercare de agresare a unui membru al forţelor de intervenţie s-a soldat cu împuşcarea sa în zona toracică.

Pe aceeaşi temă:

Un bucureştean dezbrăcat şi-a ameninţat vecinii cu cuţitul. Împuşcat de oamenii legii, scandalagiul a murit la spital

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite