Balconul hotelului Minerva a căzut din cauza unor lucrări neautorizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prăbuşirea unei bucăţi din faţada hotelului bucureştean Minerva a fost cauzată de lucrările neautorizate efectuate la imobil de proprietarul acestuia, au declarat reprezentanţii Ministerului Dezvoltării, în urma unui control realizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC).

Potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului, Bogdan Oprea, ISC a demarat o anchetă la hotelul respectiv după prăbuşirea faţadei, prilej cu care proprietarul imobilului a spus că nu are autorizaţie de construcţie pentru lucrările pe care le efectua la terasă.

"Este vorba despre lucrări de hidroizolaţie, pentru care, conform legii, este necesară autorizaţie, întrucât imobilul se află într-o zonă istorică protejată. Un utilaj folosit la lucrări a afectat punctul de sprijin al unui ornament de pe faţadă, acesta a căzut şi a lovit un alt ornament, care s-a prăbuşit peste restaurantul aflat la parter. Lipsa documentelor necesare pentru a face lucrările constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă penală sau cu închisoare de la trei luni la trei ani", a mai precizat Bogdan Oprea.

Potrivit acestuia, în urma constatărilor anchetatorilor, Inspectoratul de Stat în Construcţii  va sesiza, luni, organele de cercetare penală.
Împotriva proprietarului hotelului ar mai putea fi depuse două plângeri, de către părinţii bebeluşului rănit după prăbuşirea bucăţii de faţadă şi, respectiv, de către deţinătorii restaurantului avariat cu aceeaşi ocazie, spun oficiali din Poliţia Capitalei.

O bucată din faţada hotelului Minerva din Capitală s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, peste terasa unui restaurant. În urma prăbuşirii, terasa restaurantului aflat la parterul hotelului, construită în principal din sticlă, a fost distrusă.

Un bebeluş de şase luni - aflat în restaurant, împreună cu părinţii, în acel moment - a fost rănit şi a fost transportat la Spitalul "Grigore Alexandrescu", având cioburi pe tot corpul, potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare.

Reprezentanţii restaurantului au afirmat că incidentul s-a produs după ce mai mulţi muncitori au lucrat pe acoperiş folosind un picamăr.

Unul dintre proprietarii chinezi ai restaurantului a declarat că la hotel a fost adusă, încă de sâmbătă dimineaţă, o echipă de muncitori, pentru a înlocui finisajele de pe acoperişul hotelului.

"S-a lucrat încă de dimineaţă. La un moment dat, s-a auzit un zgomot puternic, ca de picamăr", a mai spus sursa citată.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite