Aventurile dubioase ale şefului Poliţiei Sector 4: prins cu un surplus de 60.000 de euro în „gestiune”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornel Drumariu are probleme cu legea FOTO: Mediafax
Cornel Drumariu are probleme cu legea FOTO: Mediafax

Şeful Poliţiei Sector 4, comisarul şef Cornel Drumariu are din nou probleme cu legea după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de aproape 60.000 de euro, între averea dobândită şi veniturile pe care acesta le realizează.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către Cornel Drumariu.

„Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative. Drumariu Cornel a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, arată ANI. 

Conform declaraţiei de avere, Cornel Drumariu este proprietarul unui teren intravilan în Bucureşti. Tot în Capitală, şeful Poliţiei Sectorului 4 mai deţine şi un apartament cu o suprafaţă de 119 metri pătraţi. În luna aprilie a anului trecut, Drumariu avea 20.123 de euro plasaţi într-un fond de investiţii şi deţinea acţiuni sau părţi sociale la câteva societăţi comerciale în valoare totală de 96.981 lei.  În 2019, Drumariu nu figura ca fiind proprietar de maşină cu toate că în anii trecuţi o limuzină Audi a tot apărut în declaraţia de avere. 

Figură extrem de controversată în Poliţia Capitalei, Cornel Drumariu nu este la prima problemă cu legea. În seara zilei de vineri, 3 mai 2019, acesta a fost prins beat la volan, într-o razie a Brigăzii de Rutiere a Capitalei. A rămas fără carnet şi s-a ales chiar şi cu un dosar penal pentru această infracţiune.  În plus, pe numele lui s-a declanşat o „anchetă disciplinară în cadrul căreia se vor efectua verificări prin structura de control intern”, transmitea la vremea respectivă Inspectoratul General al Poliţiei Române. Conducerea Poliţiei Capitalei a cerut demiterea sa. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite