Asistentă la secţia de dezintoxicare: "Lumea e agitată afară. Mai băgăm pe cineva?"

Secţia de dezintoxicare a Spitalului de Psihiatrie „Alexandru Obregia“ din Bucureşti nu mai face faţă cererilor de internări de urgenţă. Părinţii toxicomanilor aflaţi la un pas de moarte îngroaşă zi de zi rândurile la poarta unităţii în speranţa că doar-doar se va elibera un loc şi pentru copiii lor.

Ţipete de disperare, lacrimi şi cereri de ajutor se aud în fiecare dimineaţă în faţa porţii Secţiei de Dezintoxicare a Spitalului „Alexandru Obregia“. Unitatea este înconjurată cu garduri de lemn şi supravegheata straşnic de o armată de agenţi de pază. Aceştia trebuie să ţină în frâu mulţimea de părinţi furioşi că nu-şi pot interna copiii căzuţi în ghearele drogurilor. Aşa se întâmplă de un an de zile, din cauza numărului limitat de paturi: doar 25.

În fiecare zi, zeci de părinţi îi imploră pe medici să deschidă porţile. Anul trecut, la Spitalul „Alexandru Obregia“ au fost internaţi aproape o mie de toxicomani, iar anul acesta, potrivit medicilor, au fost trataţi peste 500.

Vezi aici FOTOGALERIE cu toxicomanii de la Spitalul "Alexandru Obregia":

Înăuntru, scenele sunt terifiante: holul arată ca un cimitir bântuit de strigoi. Numai asta îţi vine în cap când te uiţi la cei 30 de toxicomani, înghesuiţi în mai multe camere. Îşi tocesc şlapii făcând ture pe holul rece, căptuşit cu faianţă, îngust de circa un metru jumătate şi lung de vreo 15 metri. Spaţiul este atât de mic, încât nici dacă ai vrea, n-ai cum să treci de ei fără să respiri acelaşi aer şi fără să te loveşti de privirile lor rătăcite. Pupilele dilatate ale pacienţilor îţi induc o stare frică de parcă ai fi fost lăsat singur într-o celulă cu asasini.

Cu drogurile în frigider

De teamă, te faci prieten cu toţi, încerci să le înţelegi suferinţa, pentru că te trag de mână să-ţi spună ceva, însă nu ştii ce e în capul lor de fapt. Ca la Bălăceanca! Cel care le înţelege cu adevărat suferinţa şi care este un fel de tată pentru fiecare dintre ei este medicul Lucian Vasilescu, şeful secţiei de dezintoxicare.

„Ce-ai făcut Matache? Of, of, eu te ştiu de băiat cuminte. Ce ne facem cu tine? Ia zi, vrei să te duci la Centrul Sfântul Stelian sau la Balş, unde vrei?“, îl întreabă medicul, docil, pe un tânăr de 30 de ani, dependent de etnobotanice, care a venit însoţit de tatăl său. A fost externat, însă minunea a ţinut doar două zile. „Să ştiti că n-am ieşit din casă, ca să nu mă corupă. Dar am scăpat ca porcul în păpuşoi când am ajuns acasă şi am deschis frigiderul. Mai aveam câteva doze acolo şi nu m-am putut abţine“, povesteşte, cumva resemnat, toxicomanul, în timp ce se uită în ochii prăintelui său, vizibil cuprins de deznădejde.

„Lumea e agitată la poartă, mai băgăm pe cineva?“

Un moment de linişte profundă, întrerupt de către o asistentă. „Domnule doctor, lumea e agitată la poartă, mai băgăm pe cineva?“. Vasilescu îşi aruncă ochii spre geam şi îi dă liber să mai bage unul.

Între timp, roagă o asistentă să-i înmâneze toxicomanului din cabinetul său 16 pastile. Bărbatul înghite pe nerăsuflate un pumn de metadonă şi dă peste cap o gură de apă. Trec câteva secunde şi se freacă pe antebraţe, zâmbind către tatăl său. „Uite, se simte, deja şi-au făcut efectul, m-au apucat frisoanele. Hai c-o să fie bine“, încearcă tânărul să-şi încurajeze părintele care are motive serioase de îngrijorare. Copilul său nu doar că este dependent de droguri, dar coşmarul a devenit şi mai negru: acesta a fost depistat cu HIV şi hepatită.

Cinci zile de halucinaţii

După ei intră un puşti de 19 ani, însoţit tot de tatăl său. N-a aşteptat la poartă pentru internare. El a venit pentru a obţine un concediu medical după ce, la fel, a fost externat săptămâna acesta. Îşi dă şapca jos, cu un gest condescendent, şi se freacă obsedant la ochi.

A revenit în lumea celor normali. „Ia uite, doamna asistentă, dumneavoastră aţi avut grijă de mine? Sunteţi drăguţă. În sfârşit văd oameni. Până acum îmi apăreau în faţa ochilor numai flash-uri cu seringi şi sânge. Nu mai vreau să ajung aici niciodată. Am văzut numai oameni terminaţi. Nu vreau să ajung ca ei“, explică puştiul internat pentru cinci zile după ce a ajuns la urgenţe. A consumat etnobotanice până a căzut lat sub ochii părinţilor care nu l-au mai putut trezi decât cu resuscitare la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

„Cristina, unde să-l mai băgăm?“
„Ştiam că se droghează de un an de zile. Ne zicea că doar ocazional, adică doar în weekend, când nu muncea. Acum l-am pierdut de sub control, nu ne mai înţelegeam cu el, deşi vedeam că se chinuie să pară normal. Şi-a pierdut cunoştinţa în faţa noastră şi atunci ne-am dat seama că e grav“, ne-a povestit tatăl băiatului.

După ce tânărul pacient părăseşte cabinetul, medicul ne spune că majoritatea celor internaţi sunt recidivişti, de nerecuperat. Unii încearcă să trişeze chiar şi în timpul tratamentului. „Au mai băgat droguri aici prin tot felul de metode. Unii le-au ascuns în şapcă, adidaşi sau chiar în fund. Au fost vremuri când primeau biluţe suflate «pe ţeavă» din afara curţii, direct pe geam“, spune doctorul Vasilescu.

Asistenta intervine din nou. „Mai băgăm unul?“. Medicul e deja depăşit. „Cristina, unde să-l mai băgăm?“.

Au renunţat la heroină pentru etnobotanice

99% din pacienţii secţiei de dezintoxicare sunt dependenţi de etnobotanice. Situaţia era alta până la mijlocul anului 2010, atunci când procentul s-a răsturant, iar majoritatea toxicomanilor care se internau aici erau consumatori de heroină. Trendul s-a inversat, iar doctorii au fost luaţi şi ei pe nepregătite cu tratamentul în aceste cazuri. „Pentru că sunt nişte droguri apărute relativ recent, specialiştii n-au descoperit încă un tratament special pentru consumatorii de etnobotanice. Noi le administrăm aici, de patru ori pe zi, medicamente care seamănă cu tratamentul pentru schizofrenie şi care conduc la remitere timp de 14-16 zile“, precizează medicul Lucian Vasilescu.

Situaţia este dificlă şi din cauza lipsei de personal. Sutele, dacă nu miile de toxicomanii care trec pragul centrului sunt îngrijiţi doar de doi medici, doi psihologi şi două asistente. În cazul consumatorilor de heroină, internarea de cele mai multe ori se face benevol, la cerere. În cazul celor care se droghează cu etnobotanice situaţia se schimbă. Pentru că efectele acestor substanţe îi face violenţi, cei mai mulţi ajung aici aduşi de Poliţie sau de părinţi.

 „Am ajuns un drogat pentru că era la modă în cartier“

În timpul zilei, toxicomanii sunt mai uşor de ţinut sub control decât noaptea, când intră în sevraj. Ziua stau liniştiţi, lipiţi de uşa doctorului Vasilescu, implorându-l să-i elibereze. Consumul de etnobotanice conduce spre un comportament schizofrenic, aşa se explică şi de ce l-am găsit pe unul dintre ei cocoţat ca o maimuţă pe gratiile geamului strigând că este urmărit. Am reuşit, totuşi, să ne înţelegem cu unii dintre ei, aflaţi sub efectul sedativelor.
Nechifor de exemplu, deşi are doar 29 de ani, 10 dintre ei şi i-a petrecut numai în acest centru de dezintoxicare.

Este palid ca o stafie, încărunţit ca un pensionar şi de-abia poate articula câteva cuvinte. El n-a venit de bunăvoie aici. Ultima dată l-a adus Poliţia, pentru că devenise foarte violent din cauza consumului de entobotanice.

„Am trecut pe etnobotanice că-i mai ieftin“

Este convins însă că nu este dorit de familie şi că au dat declaraţii mincinoase în faţa autorităţilor. „Am dosar penal din cauza tatălui şi a verişorului. Le-au spus poliţiştilor că sunt traficant de droguri. Eu doar consum, nu vând nimănui. De obicei, iau LSD, dar pentru că-i mai ieftin am trecut pe etnobotanice. Să ştii, astea sunt mai tari şi decât heroina, şi decât LSD-ul. Dar nu mai pot să stau fără ele. Am ajuns un drogat pentru că aşa era la modă în cartier“, explică tânărul. Acelaşi lucru îl spune şi Marius, un alt toxicoman tot de 29 de ani, care de şase ani consumă heroină şi, când n-are bani, tot etnobotanice.

Este sincer cu el, ştie că va muri din cauza drogurilor, dar nici nu se va lăsa de ele. „Cred că am SIDA, dar nu pot face analize, că nu mai am vene. N-am ce face, fac aici câte o pauză, dar când voi ieşi, după două zile mă apuc iar de ele. Nu pot să să mă las“, recunoaşte acesta.