Apa Nova a reparat în timp record surparea de la Spitalul Militar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Groapa care s-a format în faţa Spitalului Militar
Groapa care s-a format în faţa Spitalului Militar

Asfaltul s-a surpat în faţa întrării de la Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” şi s-a format  groapă adâncă, potrivit Digi 24.ro. Motivul formării acestei groape ar fi ploile abundente în ape care au lovit Capitala în această săptămână.

UPDATE Apa Nova a informat, luni, că problema a fost remediată de duminică dimineaţă, inclusiv asfaltarea.

"Reclamatia de surpare canalizare a fost primita prin call center la ora 15.02 in data de 08.07.2017, iar la ora 06.00 in data de 09.07.2017 s-a finalizat lucrarea cu aducerea terenului la starea initiala. Interventia a fost efecuata pe timp de noapte, fiind inlocuit tot racordul spitalului, la adancime de 3 m", se precizează în comunicatul Apa Nova.

"Din fericire, a fost singura surpare inregistrata in urma evenimentelor pluviale de saptamana trecuta, desi volumul de apa tranzitat de reteaua de canalizare a depasit 12 mil metri cubi, iar debitul inregistrat l-a depasit pe cel al Oltului", se mai adaugă în comunicatul citat.

image


Potrivit unui comunicat Apa Nova- Compania de Ape Bucuresti, spre comparatie, la Paris, in cazul unor ploi cu intensitate comparabila (49l/mp/ora), au fost inundate zeci de statii de metrou, in conditiile in care in Bucuresti singurele probleme au fost acumulari de apa pe cateva zeci de strazi (rezolvate in cateva ore). Sistemul de canalizare a facut fata, datorita investitiilor realizate de ANCAB (anul acesta se investesc aproximativ 30 mil EURO in infrastructura de apa si canalizare a Capitalei) .

„Precizăm că lungimea totală a reţelei de canalizare a Municipiului Bucureşti  este de cca. 2.377 km şi este compusă din peste 125.940 racorduri la reţeaua de canalizare, cu o lungime totală de cca. 944,6 km,  peste 50.950 guri de scurgere, cu o lungime totală a racordurilor de cca. 255 km si peste 67.140 de cămine de inspecţie, existând şi 17 km de caseta transport ape uzate sub Dambovita”, arată Apa Nova.

 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite