Asfaltare la normă în Bucureşti, pe cod portocaliu de ploi FOTO

Asfaltare la normă în Bucureşti, pe cod portocaliu de ploi FOTO

„Marea asfaltare“ înainte de alegeri nu ţine cont de vreme. Pe reţelele sociale au apărut fotografii care surprind lucrarea de mântuială a unor muncitori care toarnă asfalt pe străzi din Bucureşti în timp ce în vigoare era un cod portocaliu de ploi, iar carosabilul era ud.

Imaginile surprind o echipă de muncitori care asfaltează o stradă din sectorul 1, în apropiere de Herăstrău.

 FOTO Realitatea.net

O acţiune similară a avut loc în Pantelimon, unde muncitorii au fost fotografiaţi în timp ce încearcă să astupe câteva gropi într-o zonă în care s-au înregistrat ploi care apar o dată la 100 de ani. Apa Nova 

"În această seară în oraşul Bucureşti s-au înregistrat fenomene de precipitaţie care au depăşit limitele medii lunare. Comparând graficele privind cantităţile de precipitaţii, se observă magnitudinea fenomenului pluvial. În 30 minute, de la ora 16.30 la 17.00, cantitatea de precipitaţii înregistrată în mai multe puncte de măsură a fost următoarea: la Pantelimon a fost o creştere de 50 litri/mp (49,6), de la 14,80 la 64,40; la Parcului a fost o creştere de 40 litri/mp, de la 14,60 la 53,80; la alte puncte de măsurare, cum ar fi Colentina şi Dorobanţi creşterea a fost de peste 20 l/mp. Aceste ploi cu un caracter torenţial, căzute într-un interval foarte scurt de timp, corespund probabilităţii de apariţie a unor astfel de fenomene ce pot apărea între o dată la 50 ani (de exemplu în zona Colentina), iar în zona Pantelimon de o dată la 100 ani", se arată într-un comunicat al Apa Nova Bucureşti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: