Aproximativ 5,8 milioane de euro se duc către reabilitarea a cinci străzi din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii generali au aprobat în şedinţa de consiliu de marţi alocarea a circa 5,8 milioane de euro de către Administraţia Străzilor. Banii sunt destinaţii reabilitării a cinci străzi din Bucureşti.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobate cinci proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi care privesc reabilitarea sistemului rutier de pe străzile Mavrogheni, Bilciureşti, Drumul Săbăreni, Floare de Vârf şi Ion Ghica.

Potrivit proiectului, costurile lucrărilor de reabilitare a străzii Ion Ghica din Sectorul 3 al Capitalei se ridică la 1.358.760 euro cu TVA, artera având o lungime de circa 222 de metri. Pentru realizarea lucrărilor sunt necesare şapte luni. O altă stradă ce urmează să fie reabilitată este Drumul Săbăreni. Aceasta se află în sectorul 6 al Bucureştiului şi are o lungime de 1.611 metri. Pentru lucrările de aici, costurile se ridică la 3.285.330 euro cu TVA, având termen de finalizare un an de la debut, scrie Mediafax.

Alte trei străzi vor fi reabilitate

Un alt proiect de hotărâre aprobat de consilierii generali prevede reabilitarea sistemului rutier pe strada Mavrogheni din Sectorul 3 al Capitalei, arteră ce măsoară puţin peste 125 de metri.   Costurile lucrările se ridică la suma de 537.280 de euro, iar durata prevăzută este de patru luni.

Strada Bilciureşti din Sectorul 1 are o lungime de 190 de metri şi urmează săp fie reabilitată. Pentru lucrările de aici ar fi necesară suma de 387.800 de euro, inclusiv TVA. Termenul de finalizare al lucrărilor este de trei luni de la debut.

Şi pe strada Floare de Vârf din sectorul 5 al Capitalei se va reabilita sistemul rutier, lucrările urmând să dureze două luni şi să coste 228.460 de euro. Artera măsoarp 169 de metri.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite