Un material de Cristian Lascu

Dar poate că exagerăm meritul de genitor primar al zburătoarelor. 2018 este declarat de ONU An internaţional al păsărilor, deci le putem flata cu un supliment de apreciere. Dar să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului: cele 140 de specii de păsări ar fi populat, ar fi cuibărit, ar fi umplut văzduhul cu cântecele lor, dacă nu ar fi găsit păienjenişul de iazuri, canale, lacuri, toate năpădite de o vegetaţie iubitoare de apă, specifică zonelor umede? Urmând milenarele lor tresee de migraţie, ele se îndreptau spre luncile şi bălţile lor cunoscute, spre Delta Dunării, spre zăvoiale scăladate de revărsările de primăvară. Bucureştiul era pe GPS-ul lor un loc de ocolit căci betonul, asfaltul, cablurile şi antenele marelui oraş nu le ofereau nici hrană, nici linişte, nici siguranţă. Dar în ultimele două decenii ele au început să vadă din înaltul zborului lor ceea ce vedeţi dumneavoastră în imaginea alăturată, luată tot de la înălţimea stolurilor, dar dintr-un elicopter. La scară redusă totul seamănă cu o mică deltă.

Apele din Parcul Văcăreşti s-au populat rapid cu vegetaţie acvatică. Au apărut puzderie de specii de nevertebrate, unele minuscule, dar importante prin populaţiile lor dense. Au urmat amfibieni şi chiar peşti care să consume bogata ofertă. Corul de primăvară al broaştelor cântă imnul acestei prosperităţi. O zicală populară  spune că poţi bea liniştit apă din locul în care trăiesc broaştele. Ştiinţa confirmă reciproca: poluarea pe scară largă a apelor unor regiuni de pe planetă au dus la o îngrijorătoare reducere a numărului de amfibieni, cu conseciţe negative asupra echilibrului ecologic. La Văcăreşti, înainte ca analize pretenţioase să ne indice starea de sănătate a apelor, ştim că atât timp cât vom auzi corul broscuţelor, situaţia nu este alarmantă. Amfibieni, precum Lissotriton vulgaris este specie vulnerabilă, buhaiul de baltă cu burta roşie se află pe Lista roşie a speciilor ameninţate pe plan european. Ele şi-au găsit un refugiu în oaza verde a Bucureştiului.

Apele Văcăreştiului sunt o gazdă bună şi pentru peşti. Deşi un studiu ihtiologic amănunţit nu s-a făcut încă, ştim că cele câteva specii semnalate sunt suficient de prospere pentru a atrage pescarii. Şi aceştia sunt în primul rând cormoranii, stârcii, pescăruşii şi raţele sălbatice. Iar vânătorii subacvatici cei mai numeroşi sunt şerpii, ţestoasele şi vidrele. Vidrele nu se mulţumesc cu puţin. Capturile lor de zile mari sunt ştiucile de peste un metru lungime, şi asta nu este o poveste pescărească, pentru că au fost efectiv măsurate şi fotografiate de noi.  Din păcate, o altă măsură a bogăţiei piscicole o constituie încă expediţiile de noapte ale braconierilor cu plase.

Parcul Natural Văcăreşti, rezultat în urma unei înlănţuiri de împrejurări ieşite din comun, are faţă de alte parcuri naturale din capitale ale lumii două atuuri: digul de 5,5 km lungime, înalt de 15 metri, care separă oaza  verde de oraşul aglomerat şi izvoarele permanente care nu au dispărut cu totul nici în verile cele mai secetoase şi care ajută zona umedă să treacă cu bine prin perioadele de criză.

Unde apă e, şi viaţă e. Parcul Natural Văcăreşti o dovedeşte din plin.

Apa este un balsam şi pentru sufletul nostru. Faceţi un popas pe malul apei, pentru câteva clipe de uitare şi pace. În oglinda lacului vedem luminile blocurilor şi tremuratul sălciilor, silueta îndepărtată a Casei Poporului, vedem înfiorat de briză cerul săgetat de păsări şi de dungile albe ale reactoarelor.

O sinteză vizuală a oraşului nostru.

Acest articol face parte din proiectul “Apa vie a orasului”, derulat de catre Administraţia Parcului Natural Vacaresti cu sustinerea La Fantana. Proiectul isi propune conservarea vieţii acvatice a parcului, realizarea unor studii de specialitate dedicate apei şi conştientizarea publicului cu privire la valoarea zonelor umede pentru Bucureşti.