Apartamentele noi, mai scumpe ca la începutul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa imobiliară din Capitală se reface încet, încet, după prăbuşirea economică. Astfel, dezvoltatorii imobiliari au început să ridice pretenţiile atunci când vine vorba de vînzarea apartamentelor noi. Comparativ cu prima lună a anului, preţurile locuinţelor de noi a crescut cu peste şapte la sută.

În luna iunie, analiştii imobiliari au surprins o scădere infimă, de doar 1%, în preţul cu care se tranzacţionează locuinţele noi. Cu toate acestea, toate categoriile de apartamente noi au urmat o tendinţă de creştere încă de la începutul anului şi au ajuns ca în momentul de faţă să fie mai scumpe cu peste 7%. Această creştere se aplică în special locuinţelor cu două şi trei camere. În cazul garsonierelor, preţurile s-au mărit cu doar 2%.

Care sunt zonele cu cele mai ieftine apartamente din Bucureşti. Vezi cât te costă o locuinţă în Capitală

FOTO Topul locuinţelor de lux la preţuri bombă: Un apartament cu patru camere costă 1.900.000 de euro

Dacă în ultima lună a anului trecut, pentru un apartament nou cu două camere se plătea 1.280 de euro pe metru pătrat, în iunie 2011, acestea se dau cu 1.350 de euro pe metru pătrat. Creştera este evidentă şi în cazul locuinţelor noi cu trei camere. În decembrie 2010, acestea erau evaluate calculând un preţ de peste 1.360 de euro pe metru pătrat, şi s-a ajuns ca la finalul lunii iunie, anul acesta, acestea să se vândă la un preţ de peste 1.440 de euro pe metru pătrat. "Principalii factori care au influenţat piaţa au fost pe de-o parte cele două programe Prima Casă, dar în egală măsură şi pauza şi incertitudinea dintre ele, iar pe de altă parte contextul economic ceva mai liniştit" a spus Adrian Erimescu, directorul general al imobiliare.ro.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite