Andreea şi Daniel creează jurnale originale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din dorinţa de a-şi nota cele mai importante secrete şi idei într-un carnet original şi potrivit personalităţii ei, Andreei i-a venit ideea de a-şi creea propriile jurnale.

După mai multe căutari prin diferite magazine, nimic nu a mulţumit-o. Carneţele şi jurnale pline cu imprimeuri din desene animate sau filme pentru copii umpleu rafturile magazinelor. „Atunci mi-a venit ideea de a face chiar eu jurnalele. Îmi doream un carnet special, original, unicat, ceva ce nu am găsit în vreun magazin sau vreo librărie“, povesteşte Andreea.

Împreună cu prietenul ei, care încă din familie cunoaşte tehnicile de lucru în piele şi legătoria, s-au apucat să creeze şi pentru alţii astfel de jurnale. „Ne-am gândit că, la fel ca şi noi, mai sunt persoane care au nevoie de un carnet original“, adaugă Daniel.

Andreea pictează manual coperţile

Astfel, s-au apucat să achiziţioneze toate materialele de care aveau nevoie. Daniel se ocupa de legătorie şi de făcut coperţile din piele naturală, iar Andreea le dă o înfăţişare unică prin picturile pe care le face pe fiecare model în parte.

Mica lor afacere a luat naştere în vreme de criză, dar pentru că este susţinută cu pasiune şi dedicaţie clienţii nu au încetat să apară.

„Din câte ştim, suntem singurii din Bucureşti care facem jurnale din piele, manual. Am început să le creem din luna mai. Noi facem coperţile şi tot noi legăm paginile“, spune Daniel, care face toate aceste lucruri la atelierul părinţilor lui care se ocupă de mult timp cu marochinăria.

„Eu pictez coperţile jurnalelor oriunde şi oricând am inspiraţie“, completează Andreea.

Jurnale „reîncărcabile“

Ceea ce are deosebit jurnalul handmade făcut de cei doi tineri, este că poate fi reîncărcat cu pagini atunci când acestea se vor umple de scris. „Coperta o garantăm 10 ani“, spune tânărul sigur pe el.

Jurnalele sunt de diferite forme şi mărimi, culori şi imprimeuri, iar pielea folosită poate satisface toate gusturile. În cele aproximativ cinci luni de când le confecţionează, fie că sunt din piele de vacă, de porc, de capră sau de şarpe, toate au avut succes în rândul tinerilor, iar până în prezent au făcut în jur de 300 de bucăţi.

Cel mai mult le place să meargă cu ele la târguri, chiar dacă sunt conştienţi că un spaţiu real în care să le vândă le-ar aduce mai mult succes. Pentru viitor exersează şi confecţionarea semnelor de carte, tot manual, dar au început să facă şi hârtie.

„Merge un pic mai greu la început, dar ne perfecţionăm“, spun cei doi.

Întrebări şi răspunsuri:

-Ce preţuri au?
-Diferă în funcţie de calitatea pielii. Pleacă de la 35 de lei şi pot ajunge la 200 de lei. Cel mai mare jurnal este de 500 de pagini.

-Participaţi la târguri cu ele?
-Am fost la cele din Bucureşti, la Constanţa, Sibiu şi Sighişoara, dar pe internet vindem cel mai bine şi de asemenea. Străinii sunt cei care le aleg, iar cea mai tare a fost o doamnăcare a cumpărat unul pentru şantierul la care lucra.

-Toate modelele sunt unicat?
-Da, iar fiecare are ocazia să îşi creeze proriul model. Îşi aleg pielea şi cer desenul preferat.


Daniel Moţoc
Născut:
30 ianuarie 1987, Bucureşti
Studii: Universitatea Hyperion, Facultatea de Imagine de Film şi Televiziune
Ocupaţie: Student

Andreea Dumitru
Născută: 25 septembrie 1985, Bucureşti
Studii: Universitatea Media, facultatea de Regie şi Film
Ocupaţie: Studentă

Ce le place:
„Ne plac filmele, casele vechi şi târgurile de vechituri, pentru că toate lucrurile noi arată jalnic. Nimeni nu mai face lucruri de calitate, iar la târguri, întotdeauna descoperi lucruri noi, chiar dacă ele sunt de fapt vechi“, spun cei doi.

Ce nu le place:
Andreea spune că nu îi place când lumea ascultă muzică fără căşti în public. „Nu ne place politica şi nici falşii ecologişti, care sting becul o oră, apoi aprind tot prin casă şi consideră că au salvat planeta“, completează Daniel.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite