Alexandru Mustaţă a scris varianta erotică a lui Ulise

Tânărul de 21 de ani se consideră un pioner al tipului de scriitor care combină erotismul cu istoria, printr-un roman de 27 de capitole pe care l-a scris în decurs de şapte ani.

„Povestea Jamilei” este varianta feminină lui Ulise. Un concept vechi reluat în prezent. „Un om care moare pentru a crede şi învaţă să creadă pentru a muri veşnic”. Aşa îşi descrie Alexandru cartea care îmbină elemente erotice cu elemente istorice printr-un text dur, puternic, inteligent, şi tocmai de aceea extraordinar de frumos.

Niciuna din scenele sexuale care sunt strecurate nu tocmai involuntar prin capitolele cărţii nu este ţinută în corset, ba chiar apelează la imagini sinestezice care au rolul de a–l transforma pe cititor într-un voyeur.

„În romanul meu nimeni nu se sfieşte să se comporte aşa cum îşi doreşte. Nu văd de ce ar trebui noi, în anul 2010 să ne punem mâna la ochi atunci când se descriu scene de viol, necrofilie sau lesbianism. Personajele mele vorbesc, îndrăznesc, fac sex, nu dragoste, ucid, nu iartă şi luptă pentru convingeri. Aş numi de altfel propria carte ca fiind o scriitură a simţurilor", a explicat tânărul.

Roman în stil „boccaccian”
Povestea decurge ca un labirint, unde istoria şi cutumele îşi dau mâna, pe o scenă pătată de sânge, marcată de iubiri pătimaşe şi detalii naturiste de aşternut. Jamelia este o femeie care se naşte într-un spaţiu cultural contrastant, şi anume Mongolia, ca mai apoi să ajungă soţia ţareviciului Rusiei. Nu a ales întamplător aceste spaţii culturale îndepărtate, cum ar fi zona Asiei Centrale unde începe acţiunea romanului şi unde se va şi sfârşi, mai exact în Mongolia, care îi dă carcateristica unui roman în ramă de factură boccacciană.

S-a apucat de scris în clasa a VI-a
Tânărul autor spune că în cei şapte ani a schimbat stilul, a făcut zeci de modificări, recitiri şi ajustări după fiecare carte citită.
Băiatul s-a apucat de scris la acest roman în clasa a VI aşi şi-a impus de-atunci standard înalte. „Mi-am zis că pot scrie un roman mai bun decât cel al lui Cinghiz Aitmatov, ba chiar un roman pe care să-l poată citi persoane de diferite vârste. Mai tarziu, în clasa a IX-a, am descoperit concepţia lui Umberto Eco despre „opera aperta” („operă deschisă”).

Alexandru va pleca din toamnă cu tot cu pisică şi chitară în Anglia să studieze geografia, unde intenţionează să lucreze apoi ca profesor într-un sat din Birmingham, dar şi să-şi publice volumul „cât un roman rusesc” în limba engleză.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Ce lucruri îţi sunt indispensabile ca şi scriitor?
Nu pot vedea viaţa fără călătorii, mereu simt nevoia să cunosc oameni şi ţinuturi noi.

Ce aşteptări ai de la acest roman?
Scopul meu a fost şi va fi acela ca romanul meu să ajungă la oameni, ca ei sa citească şi să judece pe marginea celor întâmplate în această carte care expune în termeni clari o realitate dominantă din secolul trecut.

Ce-i place:
“Iubesc berea belgiană şi vinul roşu, ciocolata, peştele fript şi călătoriile”, spune Alexandru.

Ce nu-i place:
“Nu sunt genul care citeşte tot ce-i pică în mână, şi mai ales poezie”, spune el.

Profil
Studii: Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, S.N.S.P.A, Universitatea Coventry din Anglia