Alegeri în infern

Strada Părintele Stăniloaie, aflată la o jumătate de kilometru de Piaţa Universităţii.

Bucureştiul este un oraş condamnat. Afirmaţia aceasta, oricât ar părea de bombastică, rezumă fidel ceea ce poate să vadă oricine îşi face timp şi se plimbă patru-cinci zile, pe jos, dintr-o margine în alta a Capitalei.

Cu excepţia câtorva cartiere scumpe sau foarte scumpe, numărabile pe degete, Bucureştiul este o desfăşurare de ghetouri aşezate în cercuri concentrice: ghetourile ridicate în vremea dictaturii comuniste şi cele din prelungirea lor, ridicate în dictatura actuală, a banului.

E greu de surprins în cuvinte senzaţia de autosufocare pe care o transmite această viermuială rural-urbană, care îşi măreşte tumultul de la an la an, împingându-şi malformaţiile peste graniţele localităţilor vecine.

Sunt zone întregi în care urâţenia, mizeria, înghesuiala, poluarea saturează atmosfera până la a-i conferi proprietăţi radioactive şi e un miracol al biologiei faptul că locuitorii acestor insule de infern reuşesc să aibă speranţe de viaţă care să se măsoare cu zecile de ani.

Bucureştiul este aşa pentru că aici l-au adus Ceauşescu şi cei patruzeci şi opt - număraţi-i! - de primari postceauşişti; dar şi pentru că e emanaţia, dacă nu chiar sinteza, unei societăţi cu acelaşi chip. 

Posibilitatea ca Bucureştiul să îşi depăşească vreodată condiţia se situează astăzi dincolo de limitele raţionale ale închipuirii.

Ar fi nevoie, probabil, de un consiliu şi de un primar trimişi de providenţă, care să rămână cel puţin douăzeci de ani în funcţie, ca să se poată măcar întrezări speranţa de umanizare a monstrului fără cap care este capitala României.

Şi ar mai fi nevoie şi de alţi cetăţeni. Bucureştenii din Bucureştiul de aievea sunt, în proporţie de 14 la sută, votanţi entuziaşti ai artistei de cacealmale Gabriela Firea; şi, în proporţie de peste 60 la sută, dezinteresaţi de numele celui care gestionează oraşul în care ei îşi lasă, la propriu, viaţa. 

Asta ştim de la alegerile de acum patru ani şi asta vom afla - cobesc sondajele - şi la alegerile de anul acesta.

Susţinătorii lui Nicuşor Dan dau vina pe candidatura lui Traian Băsescu şi pe presă, mai murdară decât oraşul, pentru plauzibilitatea acestui scenariu. Nu vor să accepte însă că Traian Băsescu este şi el parte din Bucureşti, ca şi votanţii lui, şi că tot din Bucureşti sunt şi televiziunile care împroaşcă ţara cu dejecţii, nu doar cu ocazia alegerilor, ci tot restul anului.

Or, un oraş nu are cum să fie condus decât de cineva care îl încununează în mod organic, îl completează şi îi seamănă până în cele mai complicate amănunte. Iar primarul în funcţie e cel care reuşeşte cel mai bine să se coboare, omeneşte vorbind, până la o astfel de compatibilitate.

Nu mai trebuie pierdut timpul, în aceste zile, cu calcule probabilistice legate de şansele tot mai mari ale Gabrielei Firea de a câştiga alegerile. Important este - cum ar spune şi creativii ei publicitari - că ar fi în firea Capitalei, ar fi un fapt profund natural, ca ea să le câştige.