Al doilea Centru Educaţional CURAJ  inaugurat de Primăria Sectorului 5. O clădire abandonată de peste 20 de ani, transformată în spaţiu vesel pentru copii

Al doilea Centru Educaţional CURAJ  inaugurat de Primăria Sectorului 5. O clădire
abandonată de peste 20 de ani, transformată în spaţiu vesel pentru copii

Cel de-al doilea Centru Educaţional CURAJ din Sectorul 5 al Capitalei a fost inaugurat vineri de primarul Daniel Florea, în cadrul Şcolii Nr. 147 „Petrache Poenaru“. Centrul face parte dintr-un program ce are ca principal obiectiv reducerea abandonului şcolar şi creşterea ratei de participare a elevilor care trăiesc în zonele urbane marginalizate, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primul centru educaţional din acest program a fost deschis în octombrie 2019, la Şcoala Gimnazială nr. 136. Programul este finanţat din bugetul local al Sectorului 5 şi prevede  deschiderea a alte 10 astfel de centre.

În cadrul proiectului lansat vineri de Primăria Sectorului 5, în parteneriat cu Grupul de Acţiune Locală „Împreună dezvoltăm Sectorul 5“, peste 300 de persoane vulnerabile sunt sprijinite constant şi concret: 250 de copii sunt ajutaţi la teme, primesc o masă caldă pe zi, desfăşoară diverse activităţi cultural-educative, atât în timpul săptămânii, cât şi în weekend (fotbal, limba engleză, dans, canto, ateliere de creaţie şi cursuri de operare pe calculator şi web design), sub coordonarea unui personal specializat, experimentat şi numeros. Părinţii sunt de asemenea încurajaţi să participe şi chiar să se împlice în acţiunile copiilor, care primesc un serviciu educaţional complementar de calitate.

„Este un moment de foarte mare încântare pentru mine. Am reuşit să arătăm că se poate cu adevărat să schimbăm viaţa oamenilor din comunitate prin acest al doilea Centru Curaj, pe care îl inaugurăm astăzi(vineri, n.r.) la Şcoala Nr. 147, urmând a se mai înfiinţa alte 10 centre în acest an”, a declarat Daniel Florea.

Primarul a mai anunţat că vor mai fi înfiinţate, în 2020, centre educaţionale de tip after school în cadrul a 10 unităţi de învăţământ, care vor primi peste 2.500 de copii, iar în zona Ferentari au fost deja inaugurate o baie publică, o spălătorie socială şi un centru de zi care găzduieşte aproximativ 150 de copii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: