Adrian Năstase, citat la domiciliu în cazul „Mătuşa Tamara", în lipsa documentelor care să dovedească încarcerarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoriide la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au citat la domiciliu pe Adrian Năstase în dosarul în care este judecat pentru corupţie, pentru că nu s-a făcut dovada cu acte a punerii în executare a mandatului de arestare emis de Tribunalul Bucureşti în dosarul "Trofeul calităţii".

Fostul premier va fi citat la domiciliu pentru termentul de 3 septembrie.

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a reluat, azi dezbaterile în cazul recursurilor făcute de procurorii anticorupţie şi de Adrian Năstase, Ioan Melinescu şi Ristea Priboi în dosarul de corupţie cunoscut sub numele de "Mătuşa Tamara".

Avocatul lui Adrian Năstase, Viorel Roş, le-a spus judecătorilor că are întocmite motivele de recurs, dar că acestea nu au fost semnate de către clientul său, din cauza evenimentelor dramatice ce au avut loc în ultima vreme. El a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, pentru ca Adrian Năstase să poată semna recursul.

Cei cinci judecători din complet au admis solicitările avocaţilor lui Năstase şi a celorlalţi inculpaţi, constatând astfel imposibilitatea obiectivă de prezentare.

Procedura de executare a mandatului privind pedeapsa cu închisoarea a lui Adrian Năstase nu a fost încheiată, întrucât nu a fost întocmit procesul verbal de încarcerare, iar condamnatul nu a fost încarcerat într-un loc de detenţie sau într-un penitenciar, a precizat, duminică, Poliţia Capitalei.

Instanţa supremă i-a achitat, în 15 decembrie 2011, pe Adrian Năstase, Ioan Melinescu şi Ristea Priboi, în dosarul de corupţie cunoscut sub denumirea "Mătuşa Tamara".

Adrian Năstase a fost trimis în judecată de către DNA pentru dare de mită, Ioan Melinescu, preşedinte al ONPCSB între anii 2001-2004, pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită şi divulgare de informaţii, iar Ristea Priboi, consilier al fostului premier şi fost deputat în perioada 2000-2004, pentru complicitate la luare de mită şi la dare de mită.

Citeşte şi:

Năstase a scăpat de „Mătuşa Tamara“

Poliţia Capitalei: Procedura de executare a mandatului nu a fost încheiată în cazul lui Năstase

Ce cred bucureştenii despre cazul Năstase: "să se sinucidă toţi!", "mi-e milă de el", "cu o floare nu se schimbă nimic"

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite