Accident cu patru victime. O maşină s-a răsturnat după ce a fost lovită de un bolid

Accidentul a avut loc în jurul orei 12.00 în zona Pipera. Potrivit primelor informaţii, un bolid marca Mercedes şi un Logan au fost implicate în coliziune. Având în vedere numărul bagajelor, pasagerii uneia dintre maşini ar fi în drum spre vacanţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Victimile au fost deja transportate la spital. Pasagerii din Mercedes nu ar fi răniţi ceea ce nu se poate spune şi despre cei din Logan, unde s-au găsit urme de sânge.

În urma accidentului, patru pasageri au ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca. "Una dintre victime, o femeie, a fost grav rănită, fiind încarcerată în maşină în urma accidentului. În acest moment se află la Secţia de Primiri Urgenţe unde i se fac investigaţii. Primele informaţii arată că femeia are traume toracice", a explicat pentru bucuresti.adevarul.ro purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţe Floreasca, Bogdan Opriţă.

"Accidentul s-a produs din cauza neacordării priorităţii la ieşirea de pe Podul Pipera, în dreptul unei reprezentanţe Porsche. Şoferul autoturismului care a provocat accidentul a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost zero. Acesta urmează să fie audiat, după ce va primi îngrijiri medicale", au declarat reprezentanţi Brigăzii Rutiere Ilfov.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările