A început Festivalul Fulgilor de Nea, în Bucureşti
0Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret, organizează începând de astazi, 1 Decembrie, până pe 7 decembrie, la Palatul Naţional al Copiilor, cea de-a V-a ediţie a Festivalului Fulgilor de Nea. Evenimentul este dedicat copiilor de grădiniţă şi elevilor din clasele 0 – IV.
Copiii sunt aşteptaţi să participe la ateliere de creaţie, jocuri, spectacole şi concerte ale artiştilor chiar „Acasa la Moş Crăciun“. Programul de anul acesta este zilnic de luni până duminică, între orele 10.00 şi 18.00, cu pauza în intervalul orar 13.00 – 15.00.
Luni, 1 Decembrie, sâmbătă, 6 decembrie şi duminică, 7 decembrie, copii se pot plimba cu renii lui Moş Crăciun. În acest an, peste 15.000 de copii sunt aşteptaţi să viziteze „Polul Nord“ de la palat.
Programul este următorul:
Luni, 1 Decembrie – Orele 10:00 – 11:00 Plimbare cu reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olaritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 11:00 – 12:00 Spectacol de Muzică şi Dans, Spectacol de Teatru – „Iată vin Colindătorii“
Orele 12:00 – 13:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 15:00 – 16:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 16:00 – 17:00 Concert Andreea Bălan, Spectacol de Magie – „Magia Iernii“
Orele 17 :00 – 18:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Marţi, 2 decembrie - Orele 10:00 – 11:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 11:00 – 12:00 Spectacol de Muzică şi Dans, Spectacol de Teatru – „Prietenii Veseli ai Crăciunului“
Orele 12:00 – 13:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 15:00 – 16:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 16:00 – 17:00 Concert Dorian Popa, spectacol de dans
Orele 17:00 – 18 :00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Miercuri, 3 decembrie - Orele 10:00 – 11:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 11:00 – 12:00 Spectacol de Muzică şi Dans, Spectacol de Teatru – „Dumbo cel Isteţ“
Orele 12:00 – 13:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 15:00 – 16:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 16:00 – 17:00 Concert Nicole Cherry, spectacol de dans
Orele 17 :00 – 18 :00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Joi, 4 decembrie - Orele 10:00 – 11:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 11:00 – 12:00 Spectacol de Muzică şi Dans, Spectacol de Teatru – „Scăpărătoarea Magică“
Orele 12:00 – 13:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 15:00 – 16:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 16:00 – 17:00 Concert C.R.B.L, spectacol de dans
Orele 17 :00 – 18:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Vineri, 5 decembrie - Orele 10:00 – 11:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 11:00 – 12:00 Spectacol de Muzică şi Dans, Spectacol de Teatru – „Poveşti cu Proverbe“
Orele 12:00 – 13:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 15:00 – 16:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 16:00 – 17:00 Concert Lora, Spectacol de Teatru Colinde cu Păpuşi
Orele 17:00 – 18 :00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Sâmbătă, 6 decembrie - Orele 10:00 – 11:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 11:00 – 12:00 Spectacol de Muzică şi Dans, Spectacol de Teatru – „În Căutarea unui Prieten“
Orele 12:00 – 13:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 15:00 – 16:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 16:00 – 17:00 Concert Andreea Bănică, Spectacol de Magie – „Lumea Magică a Emoţiilor“
Orele 17:00 – 18 :00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Duminică, 7 decembrie - Orele 10:00 – 11:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 11:00 – 12:00 Spectacol de Muzică şi Dans, Spectacol de Teatru – „A Dispărut Moş Crăciun“
Orele 12:00 – 13:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 15:00 – 16:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri
Orele 16:00 – 17:00 Concert Andreea Bălan, Spectacol de Magie – „Magia unui Vis de Iarnă“
Orele 17:00 – 18:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri